Comisia Europeană prezintă propuneri de simplificare a formalităţilor vamale pentru navele maritime

0

Comisia Europeană (CE) a prezentat luni două propuneri ce vizează simplificarea formalităţilor vamale pentru navele maritime, reducând birocraţia şi întârzierile în porturi şi sporind competitivitatea acestui sector, prin crearea până în 2015 a unei aşa-numite ‘Centuri albastre’.

Agenţii de expediţie şi exportatorii se plâng în prezent că, dacă aleg să trimită mărfuri dintr-o parte în alta a Europei cu ajutorul transportului maritim pe distanţe scurte, sarcina administrativă considerabilă din porturi generează costuri suplimentare şi întârzieri semnificative, în condiţiile în care navele pot aştepta ore şi uneori zile întregi în porturi pentru vămuire. Aceste dificultăţi reduc atractivitatea sectorului în comparaţie cu alte moduri de transport, în special cu cel rutier, determinând creşterea numărului camioanelor pe şoselele deja aglomerate.

Executivul comunitar intenţionează ca prin propunerile prezentate să diminueze obstacolele administrative cu care se confruntă transportul maritim şi ca acesta să poată fi utilizat la întreaga sa capacitate, atât pe piaţa internă a UE, cât şi pe alte pieţe.

‘Europa se confruntă cu provocări majore în ceea ce priveşte creşterea aglomeraţiei şi a poluării. Trebuie să valorificăm pe deplin potenţialul transportului maritim pe distanţe scurte şi să oferim o soluţie de transport la costuri reduse şi care să nu dăuneze mediului, pentru a avea mai puţine mărfuri în camioane şi pe şoselele noastre aglomerate’, a declarat comisarul european pentru transporturi Siim Kallas, în cadrul unei conferinţe de presă.

Comisarul european pentru impozitare şi uniunea vamală Algirdas Semeta a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că ‘Centura albastră’ va include mările în piaţa unică. ‘Măsurile propuse vor fi cât se poate de benefice pentru transportul maritim, deoarece vor reduce costurile, vor simplifica administraţia, vor facilita schimburile comerciale şi vor crea condiţii de concurenţă echitabile pentru toate tipurile de transport’, a afirmat Semeta, adăugând că astfel activitatea vămilor va fi simplificată, permiţând acestora să abordeze cu mai multă atenţie riscurile la adresa securităţii.

Societăţile de transport maritim care utilizează o rută regulată din interiorul UE şi transportă mai ales mărfuri din blocul comunitar pot beneficia deja de proceduri vamale simplificate, în conformitate cu procedurile pentru serviciile de transport maritim regulat. Noile propuneri prezentate de Comisie vor îmbunătăţi aceste servicii de transport maritim regulat pentru a scurta şi a flexibiliza procedurile. Perioada de consultare pentru statele membre va fi scurtată de la 45 la 15 zile, iar societăţile vor putea solicita în avans autorizarea statelor membre în care doresc să facă afaceri, pentru a economisi timp dacă se iveşte oportunitatea dorită.

CE propune şi ameliorarea procedurilor de vămuire pentru navele care transportă marfă atât din UE, cât şi din afara blocului comunitar, efectuând escale şi în ţările terţe. Reglementările propuse vizează instituirea unui sistem care face distincţia între mărfurile din UE aflate la bord, care ar trebui descărcate repede, şi mărfurile din afara UE, care trebuie să treacă prin procedurile de vămuire adecvate.

Până la sfârşitul anului, CE va prezenta în acest scop o propunere pentru elaborarea unei declaraţii de încărcătură electronice armonizate. Acest nou manifest electronic, eManifest, ar urma să permită societăţilor de transport maritim să furnizeze lucrătorilor vamali atât în interiorul, cât şi în afara UE, informaţii privind statutul mărfurilor. Cele două măsuri ar urma să transforme în realitate ‘Centura albastră’ până în 2015.

În prezent, se menţionează într-un comunicat al CE, o navă care se deplasează între Anvers şi Rotterdam este tratată în continuare ca şi când ar veni din China, deoarece se consideră că navele care ies din apele teritoriale ale statelor membre, îndepărtându-se de ţărm la mai mult de 12 mile marine, traversează frontierele externe ale UE. Ca urmare a acestui fapt, formalităţile vamale sunt necesare atât atunci când nava părăseşte portul de pornire, cât şi atunci când nava soseşte în portul de destinaţie, chiar dacă ambele porturi se află în UE.

Potrivit Asociaţiei Armatorilor din Comunitatea Europeană, economiile generate prin simplificarea procedurilor administrative se pot ridica la aproximativ 25 de euro per container. În prezent, 45,3% din mărfurile din UE sunt transportate de autovehicule rutiere, 36,8% de nave maritime, 11% de trenuri, 3,7% pe căi navigabile interioare, 3,1% prin conducte şi 0,1% aerian.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.