Constanţa: Zeci de case inundate şi câteva dărâmate din cauza ploii, la Rasova

0

Circa 60 de case şi curţi din comuna constănţeană Rasova au fost inundate din cauza ploii, luni seară, iar trei sau patru locuinţe s-au dărâmat, a declarat, primarul localităţii, Mihalache Neamţu.

Potrivit acestuia, pompierii intervin cu autospeciale şi motopompe pentru scoaterea apei din imobile, din beciurile caselor, intervenţiile fiind îngreunate din cauza întunericului.

Inundaţiile au luat amploare după ce o viitură s-a revărsat peste localitate dintr-o zonă deluroasă.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea au declarat că pompierii au reuşit să scoată un copil bolnav dintr-o locuinţă inundată şi să-l ducă la o ambulanţă, cadrele medicale urmând să-l transporte la spital.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.