Giurgiu: Culturile de porumb şi de floarea soarelui vor da roade chiar dacă nu va mai ploua deloc

0

Culturile de porumb şi de floarea soarelui din judeţul Giurgiu vor da roade chiar dacă nu ar mai ploua deloc până la toamnă, susţine democrat-liberalul Gheorghe Ştefan, lider al oamenilor de afaceri din judeţ.

‘În România sunt zece milioane de hectare de teren arabil din care pentru aproximativ un milion de hectare există sisteme de irigaţii, iar în judeţul Giurgiu cred că proporţia este aceeaşi, dar aici nu s-a făcut nici măcar prima umplere a sistemelor de irigaţii, numai că în acest an cel mai bun ministru al agriculturii este Dumnezeu pentru că a plouat la timp şi în cantităţi importante’, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, Gheorghe Ştefan, membru în BPJ al PDL Giurgiu.

El spune că în judeţul Giurgiu a plouat în acest an atât de mult că unele suprafeţe cultivate cu rapiţă care nu au fost recoltate din cauza ploilor sunt compromise, dar porumbul şi floarea soarelui se vor face chiar dacă nu va mai ploua deloc până la toamnă. Democrat-liberalul Gheorghe Ştefan consideră că anul acesta există toate condiţiile să fie cel mai bun an agricol din ultimii ani.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.