Lucian Dan Vlădescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al ANRMAP

0

Lucian Dan Vlădescu şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), au declarat surse oficiale.

 Demisia sa intervine după criticile referitoare la modificările aduse legii achiziţiilor publice.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, pe 4 iulie, îndoiala în legătură cu faptul că prea multă libertate la achiziţii pentru companiile şi societăţile naţionale ar fi o idee bună, dar a adăugat că majorarea sumelor până la care autorităţile publice pot încheia contracte în mod direct, fără licitaţii, a fost negociată şi acceptată de Comisia Europeană, fiind agreată şi de Guvern.

„Modificarea plafoanelor la legea achiziţiilor publice a fost propusă şi de Guvernul Boc, a fost propusă de noi, avem avizul DG Markt, deci lucrurile sunt foarte clare şi în sensul în care Comisia Europeană a recomandat tuturor ţărilor. Cu ce nu sunt convins şi o să vă rog pe fiecare ministru care aveţi în subordine companii naţionale, eu nu sunt convins încă de faptul că prea multă libertate la achiziţii pentru companii şi societăţi naţionale e o idee bună. Acolo noi nu am fost de acord, Guvernul. Parlamentul, sigur, decide, dar aş vrea să vă uitaţi cu toţii şi să vedem cum facem mai departe. Înţeleg că societăţile naţionale, companiile nu merg chiar pe toate procedurile de la autorităţi publice, dar nu aş vrea să revină la sistemul în care nu ştim pe ce cheltuie banii şi vă rog să vă uitaţi şi dacă e cazul reintervenim cu un act normativ”, a precizat primul-ministru, la începutul şedinţei de Guvern.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a arătat că motivul pentru care s-a recurs la aceste modificări este că sistemul contestaţiilor putea să blocheze activitatea companiilor de stat. El a adăugat că principiul transparenţei este asigurat, prin publicarea tranzacţiilor.

Institutul pentru Politici Publice critica pe 3 iulie maniera „netransparentă” a procedurilor de achiziţii publice, afirmând că acestea sunt de natură să alimenteze suspiciuni privind favorizarea unor interese de grup concomitent cu „ascunderea unor informaţii de interes public”.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.