Mario Draghi: Nu se justifică majorarea ratelor dobânzilor în acest moment

0

În acest moment nu sunt justificate rate mai ridicate ale dobânzilor, a afirmat luni, 8 iulie, preşedintele BCE, Mario Draghi, în Parlamentul European, transmit Bloomberg, AP şi Reuters.

Aceste declaraţii vin la patru zile după ce BCE a anunţat că intenţionează să menţină dobânda de politică monetară la un minim record pentru o perioadă bună de timp. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a avertizat că actualul nivel record de 0,5% al dobânzii de referinţă ‘nu este limita inferioară’ şi, de asemenea, că BCE ar putea lua în considerare reducerea ratei la depozitele bancare (deja la nivelul zero) în încercarea de a stimula creditarea

‘În urma şedinţei din luna iulie, Consiliul Guvernatorilor BCE a subliniat că va fi menţinută actuala politică monetară, justificată de perspectiva privind stabilitatea preţurilor şi promovarea unor condiţii stabile pe piaţă. Consiliul Guvernatorilor a reafirmat că se aşteaptă ca ratele dobânzii să rămână la actualul nivel sau chiar mai scăzut pentru o perioadă lună de timp’, a afirmat şeful BCE.

Recesiunea persistentă din zona euro slăbeşte sistemul bancar al regiunii şi reprezintă cel mai sever risc cu care se confruntă statele care utilizează euro, susţine Mario Draghi. Acesta a adăugat că statele afectate de criza datoriilor trebuie să-şi continue eforturile de a-şi pune în ordine finanţele, deoarece ‘consolidarea fiscală nu poate fi evitată’.

Totuşi, a afirmat şeful BCE, zona euro se află într-o situaţie mai bună comparativ cu anul trecut.

‘Cu siguranţă condiţiile financiare din zona euro sunt azi mult mai stabile decât erau vara trecută. Această evoluţie se datorează, parţial, acţiunilor noastre determinate de politică monetară. Guvernele şi parlamentele au avut, de asemenea, un rol cheie în restabilirea încrederii şi stabilităţii, datorită reformelor curajoase adoptate’, a declarat preşedintele BCE.

Activitatea în industria prelucrătoare din zona euro s-a contractat în iunie mai puţin decât s-a estimat iniţial, adăugându-se semnelor care arată că economia începe să se redreseze după recesiune, conform unui studiu realizat de compania de analize financiare Markit Economics.

Indicele Purchasing Managers Index (PMI), care arată situaţia economică din sectorul manufacturier a crescut în iunie la 48,8 puncte, de la 48,3 puncte în mai, peste estimarea iniţială de 48,7 puncte din 20 iunie. Un indicator PMI de peste 50 de puncte indică o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

‘Industria prelucrătoare din zona euro arată semne îmbucurătoare de stabilizare’, a declarat Chris Williamson, economist şef al Markit. majoritatea ţărilor analizate de Markit au înregistrat un declin mai mic al activităţii în industria prelucrătoare decât în lunile precedente.

Astfel, Grecia a avut cel mic declin din ultimii doi ani, iar în Spania datele din iunie sunt similare cu cele din mai, fiind pentru prima dată în ultimele 26 de luni când nu s-a înregistrat un declin al activităţii în industria prelucrătoare. Singura creştere s-a înregistrat în Irlanda. Dar activitatea în industria prelucrătoare din Germania, cel mai mare exportator din zona euro, a scăzut uşor.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.