IPJ Ilfov: Fabrică de ţigarete clandestină, descoperită în Voluntari; patru bărbaţi urmăriţi penal pentru evaziune

0

Poliţiştii au descoperit în oraşul Voluntari o fabrică de ţigarete clandestină, patru bărbaţi fiind urmăriţi penal pentru evaziune fiscală.

„În seara zilei de 8 iulie poliţişti din cadrul IPJ Ilfov au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-un imobil din oraşul Voluntari a izbucnit un incendiu. La faţa locului s-au deplasat pompieri şi poliţişti, care au descoperit în imobilul respectiv 280 kilograme de tutun foi şi tocat, precum şi utilaje artizanale destinate confecţionării de ţigarete. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că atât tutunul cât şi utilajele aparţin lui C.I., de 25 de ani, B.M., de 35 de ani, din judeţul Vaslui, G.S., de 62 de ani, şi P.M., de 24 de ani, din municipiul Bucureşti, care locuiau fără forme legale în imobil”, informează IPJ Ilfov printr-un comunicat.

Faţă de cei patru bărbaţi s-a dispus începerea urmăririi penale pentru evaziune fiscală şi deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile.

În cursul zilei de marţi, bărbatul de 35 de ani va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.