Nuferi şi stuf la Sulina

0

În stufărişul din jurul Sulinei, luciul apei desparte lumea adâncurilor, cu puzderia ei de peşti neobosiţi, de cea a văzduhului, cu înaripatele lui gălăgioase.Când barca îşi trece tăcută lemnul peste unde, iar undiţa stă cuminte pe fundul ei, cele două lumi netulburate îşi lasă vietăţile să se foiască în voie printre şi deasupra trestiilor, a ciulinilor de baltă ori a papurii arse de soare.

Barca a prins să se mişte când soarele a urcat doar două degete pe cerul înnourat. Oraşul dormea, în timp ce noi ne întrebam de ce atât de devreme am pornit în Deltă.Urcând pe Canalul Sulina, larg şi cu valuri, l-am părăsit destul de repede, dincolo de capătul oraşului. Pe dreapta, un pasaj de apă tăia stuful înalt, cu frunzele ascuţite făşâind în vânt.

Locul s-a deschis, acum apele cu valuri argintii se loveau de tufe din fire subţiri şi scurte. Pelicanii erau strânşi la un loc, într-o colonie mică, încă odihniţi după somn. Sub ciocurile lungi, pungile galbene fâlfâiau stinghere, colorând peisajul.  Lângă noi a mai venit, tiptil, o barcă. Apoi pelicanii şi-au întins aripile tivite cu negru şi s-au pregătit de zbor. Dimineaţa se sfârşise în smârcurile vecine cu Sulina.

În lumina aceea strecurată, toate marginile frunzelor şi ale apelor păreau mai clare. „Intrăm pe Canalul cu sălcii.” Şi numele lui nu a spus totul, căci ne-am pomenit între trestii şi frunze lunguieţe, întinse sălbatic peste apa îngustă.Din apa oglindind frunze ori nori, ieşea tăcere blândă, nicidecum vreo vietate monstruoasă şi preistorică.

Un lătrat de câine şi o gospodărie pitită între copaci ne-au anunţat că, pe grinduri, viaţa omului merge odată cu cea a Deltei. Două lotci priponite în malul nisipos mai spun că lumea de aici nu e multă, fiindcă traiul între ape nu e uşor. Dar unii reuşesc să ţină case bune, vite şi grădini cu porumb.

Ghidul a oprit de multe ori barca aproape de covoarele plutitoare de nuferi albi şi galbeni, flori delicate protejate prin lege de curiozitatea răuvoitoare a turiştilor. E interzis să îi culegi. Şi aşa, unii, turişti sau localnici nepăsători, rup nufărul din tulpina lui prinsă adânc sub ape; sau ea e tăiată accidental de elicele motoarelor de la bărci.

Frunzele verzi, mari ca nişte palme de uriaşi, se strâng una lângă alta, lăsând broaştele şi insectele să se odihnească pe ele. Sub undele limpezi se văd tulpinile coborând mult, spre nisipurile de pe fund. Nuferii albi, regali, cu petale ca de porţelan fin, sunt mai mari decât cei galbeni, cu miez asemenea ornamentaţiei unei bijuterii de preţ.

Printre frunzele de un verde închis, calea bărcii şerpuia neoprită spre golful de lângă Sulina. Un vânt mai puternic sau ceva străin a ridicat dintre ciulini stoluri agitate de păsări, umplând orizontul. Aplecându-se, ghidul a luat un ciulin, l-a scuturat bine şi i-a scos miezul alb cu tăieturi de briceag. Ne-a dat să gustăm fructul, era dulce. În copilărie, povestea că mânca deseori, ca desert, miez de ciulini fiert în lapte.

În sfârşit, s-a arătat golful, cu valuri mari, ridicând cu îndrăzneală vârful bărcii. Motorul a pornit cu putere şi ne-a lăsat, după câteva salturi, lângă Canalul Sulina. Cherhanaua a fost semn de intrare în oraş, readucându-ne la realitate zgomotele lui de fiecare zi şi şuierele, din timp în timp, ale sirenelor de vapoare.

Din Canalele Deltei, cu nuferi, stuf şi păsări, ne-am întors, aşadar, alţii decât în dimineaţa în care am plecat să vedem pelicani la răsărit.

Sursa: travel.descopera.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.