Premierul Victor Ponta a discutat cu patronul Sidex despre menţinerea investiţiei în România

0

Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat, marţi, 9 iulie,cu patronul Sidex, Lakshmi Mittal, despre menţinerea investiţiei din România, în condiţiile în care producţia de oţel devine tot mai puţin profitabilă în Europa.

„Astăzi am vorbit o jumătate de oră cu domnul Mittal, patronul Sidex-ului, cum să facem să ţinem… că se cam închid în Europa combinatele siderurgice, cum facem să le ţinem pe cele din România”, a spus premierul, marţi seara, la RTV.

El a adăgat că discuţia a avut loc în contextul mai larg în care producţia de oţel devine mai puţin profitabilă în Europa decât în China sau Rusia.

„N-a dat cu pumnul în masă şi nu era vorba de preţul gazelor, că e mai puţin important asta. Era vorba de un lucru pe care domnul Mittal şi nu doar dânsul şi alţi producători îl spun: „În Europa, dacă nu faceţi ceva, nu va mai fi competitiv şi profitabil să producem oţel. Se va produce doar în Rusia sau în China. În Europa se închid, nu doar în România”, a spus Ponta, întrebat fiind cum comentează zvonurile potrivit cărora Mittal „ar fi dat cu pumnul în masă” în ce priveşte preţul gazelor.

ArcelorMittal a investit la Galaţi, din 2009 până în prezent, peste 200 milioane euro, ceea ce a dus la o creştere a cotei de piaţă în România cu 20% comparativ cu 2010, a declarat pe 17 iunie directorul general al combinatului din Galaţi, Bruno Ribo.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.