Un fost primar al municipiului Botoşani a dat în judecată statul român la CEDO

0 6

Un fost primar al municipiului Botoşani a făcut plângere împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în urmă cu doi ani, că acesta a colaborat cu fosta Securitate.

 Florin Egner, care a condus municipiul Botoşani în perioada 2000- 2004, susţine că verdictul dat în cazul său este injust şi, din acest motiv, doreşte să obţină dreptatea la CEDO.

‘Nu este nicio dovadă, iar eu nu am avut niciodată un angajament şi niciodată nu am semnat vreun document. Nici nu mi s-a solicitat aşa ceva. Eu am avut o verişoară care a plecat în Canada. De regulă, toţi cei care aveau pe cineva plecat din ţară aveau dosar la Securitate’, a afirmat fostul primar.

Declaraţiile au fost făcute în contextul în care Florin Egner, membru al Partidului Social Democrat, a fost propus pentru funcţia de administrator al Zonei metropolitane Botoşani.

Egner este nemulţumit decizia instanţei cu atât mai mult cu cât în 2000, când a fost ales primar al municipiului Botoşani, a primit un document de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii potrivit căruia nu a fost informator al fostei Securităţi.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata