Muzeul Bucovinei, reabilitat şi modernizat prin POR

0

Clădirea Muzeului Bucovinei din Suceava, veche de peste o sută de ani, va intra în reabilitare şi modernizare, după ce Ministerul Dezvoltării Regionale şi-a dat acordul pentru demararea procedurilor de licitaţii, a declarat presei, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Ioan Cătălin Nechifor.

Investiţia, ce se ridică la peste 60 de milioane de lei, din care 3 milioane de lei reprezintă partea de confinanţare a CJ Suceava, trebuie finalizată până în aprilie 2015. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) – axa 5.1 şi prevede lucrări de reparaţii, extindere şi modernizare, ce includ căile de acces în clădire, o scară monumentală, lifturi, recompartimentarea sălilor de expoziţii, pardoseli remodelate, zugrăveli, consolidarea plaşeelor.

Totodată, se are în vedere crearea unui site nou pentru muzeu şi a unui centru de informare turistică.

Nechifor a precizat că demararea acestei investiţii înseamnă crearea a aproximativ 150 de locuri de muncă temporare, pe perioada execuţiei lucrărilor, dar şi a 15 noi locuri de muncă după implementarea proiectului. Dacă în prezent muzeul este vizitat anual de peste 32.200 persoane, se aşteaptă ca după finalizarea lucrărilor numărul acestora să crească cu 6%.

Potrivit lui Nechifor, clădirea în care funcţionează Muzeul Bucovinei a fost construită în perioada 1901-1903, arhitect fiind austriacul Johan Buchner. Au mai existat reabilitări sau reparaţii în perioadele 1954-1955 şi 1976-1979, dar nu de mare amploare. La 1900, clădirea a avut ca destinaţie Prefectura districtului Suceava.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.