Jean-Marc Ayrault despre România: Sunteţi prima ţară în Europa în ceea ce priveşte francofonia

0

România este prima ţară în Europa în ceea ce priveşte francofonia, a declarat joi premierul francez, Jean-Marc Ayrault, cu prilejul ceremoniei de inaugurare a Liceului ”Anna de Noailles”.

„Noul liceu este o contribuţie la vitalitatea modelului nostru republican. Noi ţinem foarte mult la acest model republican. România nu este chiar aşa departe de Franţa, dar când ne îndepărtăm puţin de Franţa ne simţim şi mai ataşaţi de acest model republican pentru că este un lucru pe care îl avem în comun toţi francezii din lume şi este un model admirat şi adesea copiat în lume. Liceul le oferă copiilor francezi acces la un învăţământ de calitate şi de asemenea ambiţia de a deschide porţile unui număr de tineri din ţările partenere, favorizând în acest fel cunoaşterea culturii celuilalt. (…) Avem o istorie comună, avem limbi care provin din aceeaşi origine latină care se vede. Aici ne simţim bine de fiecare dată când venim. Sunteţi prima ţară în Europa în ceea ce priveşte francofonia şi ştiu că sunteţi conştienţi de rolurile şi responsabilitatea pe care le aveţi”, a afirmat premierul francez.

El a spus că la această instituţie studiază 39 de elevi români.

„Cele mai frumoase proiecte se nasc adesea din împletirea eforturilor şi a bunăvoinţei în slujba unei ambiţii comune. Este o mare onoare să mă aflu astăzi aici şi să inaugurez cu dumneavoastră Liceul francez ‘Anna de Noailles’ aici în Bucureşti, în România, care este finalizarea unei munci extraordinare la un proiect colectiv. Este adevărat că am aşteptat această construcţie multă vreme şi toată lume ştia că era nevoie de nişte localuri foarte bune. Construirea unui liceu francez la Bucureşti a constituit un imperativ. Trebuia făcut faţă unui element pozitiv, creşterii numărului de cereri de înscriere. Numărul elevilor înscrişi în următorul an este cu 12% mai mare. Aceasta înseamnă că aici încă se crede în valorile educaţiei franceze.

cest învăţământ, această educaţie asigurată aici este de o calitate excelentă şi este normal să fii atât de solicitat atât de familiile franceze cât şi de familiile române. 39 dintre elevi înscrişi aici provin din România şi Franţa este foarte mândră să îi primească aici. Cunoştinţele care se transmit aici se transmit cu foarte mare plăcere, cu foarte mare bucurie şi cu mândrie. Trebuiau îmbunătăţite şi condiţiile de învăţământ faţă de profesori, faţă de personalul auxiliar, dar mai ales faţă de elevi, condiţiile de securitate, de confort. S-au regrupat spaţiile care înainte erau dispersate într-un singur loc”, a spus Jean-Marc Ayrault.

Potrivit acestuia, liceul reprezintă o investiţie pentru tineri, pentru viitor.

„Acest fapt se reflectă în buget şi în decizii majore pentru că aici este în joc viitorul ţării. Începând cu anul viitor se vor realiza cursuri de formare pentru profesori. Noul ritm şcolar în şcolile primare se va adapta încetul cu încetul în toate judeţele şi în toate localităţile. Suntem într-un mare şantier şi unde va fi nevoie de mijloace suplimentare vor fi puse la dispoziţie pentru ca nimeni să nu rămână pe margine”, a spus premierul francez.

El a felicitat autorităţile române pentru sprijinul acordat ducerii la îndeplinire a acestui proiect.

„Au existat şi în trecut tentative, dar au eşuat şi de aceea aş vrea să îi felicit pe cei care au reuşit să ducă la îndeplinire acest proiect. Aş vrea, domnule prim-ministru, să salut şi să felicit şi autorităţile române pentru că sprijinul dumnealor a fost decisiv. Un teren a fost pus la dispoziţia Fundaţiei ‘Anna de Noailles’ şi tot datorită dumneavoastră în data de 30 mai instituţia a fost recunoscută oficial şi astfel ne putem bucura de o deplină recunoaştere a diplomelor sale”, a mai declarat demnitarul francez.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.