Ponta: Dacă se interzicea producerea de ţigări mentolate şi slim, se recurgea la import şi la contrabandă

0 4

România a respins directiva Uniunii Europene privind interzicerea ţigărilor mentolate şi slim, întrucât s-ar fi recurs la import şi contrabandă, a declarat joi premierul Victor Ponta, arătând că, dacă măsură ar fi fost de natură să descurajeze fumatul, ar fi susţinut-o.

„Dacă era vorba doar de pierderea unor resurse bugetare, eu eram mai degrabă în favoarea unei legislaţii dure. Problema e că pierdem nişte bani la buget – e în regulă asta – şi nu rezolvăm nimic în ceea ce priveşte combaterea fumatului, cât timp ţările din jur rămân producătoare. Ştiţi cum: dacă luăm o decizie, interzicem în toată UE, dar dacă Polonia produce înseamnă că importăm ţigările acelea din Polonia, nu mai luăm bani la bugetul României şi încurajăm economia Poloniei. Lucru care e ok, dar dacă se interzice ceva, interzicem toţi, nu interzicem doar noi şi după aceea importăm”, a spus Ponta, la Palatul Victoria, adăugând că astfel s-ar fi încurajat şi contrabanda.

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a amintit că directiva nu a fost adoptată, întrucât cinci state s-au opus, printre care şi România.

„CE nu a adoptat directiva. A fost în discuţie acum două săptămâni la nivelul miniştrilor Sănătăţii. Cinci ţări care au producători de acest fel de ţigarete s-au opus acestei directive, printre care şi România, pentru că din punct de vedere al veniturilor bugetare şi al activităţii economice cele cinci ţări pierdeau”, a arătat Chiţoiu.

Potrivit acestuia, s-a decis în schimb să se aplice pe pachetele de ţigări mesaje, pictograme, menite să descurajeze fumatul.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata