Sindicatele companiei Tarom solicită demisia „colectivă şi imediată” a Consiliului de Administraţie al Tarom

2 4

Sindicatele companiei Tarom solicită demisia „colectivă şi imediată” a Consiliului de Administraţie al Tarom precum şi constituirea unei comisii de anchetă din partea Corpului de control al Primului Ministru în scopul „verificării abuzurilor conducerii administrative şi executive a operatorului aerian naţional”.

„Sindicatele TAROM constată cu dezamăgire că orice apariţie a conducerii Consiliului de Administraţie TAROM în media nu face altceva decât să aducă repetate şi grave prejudicii de imagine companiei, fiind de natură să afecteze reputaţia angajaţilor săi şi să le zădărnicească eforturile – susţinute în condiţiile unui mediu concurenţial puternic şi extrem de dificil, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional – de a menţine compania pe o linie ascendentă în privinţa calităţii serviciilor oferite pasagerilor”, se arată într-un comunicat al sindicatelor reprezentative, remis joi .

De asemenea, sindicate consideră că preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom, Dan Pascariu, abuzează de poziţia sa şi îşi permite „în mod nejustificat şi sfidător” să desconsidere şi să umilească angajaţii companiei la fiecare intervenţie publică, dovedind o lipsă de coerentă şi argumente în interviurile date, sindicatele considerând toate acestea nedemne pentru un înalt reprezentant şi factor decizional al unei companii de reputaţia Tarom.

Nu în ultimul rând, sindicatele reclamă lipsa de interes real al CA pentru instaurarea unui climat de seriozitate, profesionalism, corectitudine şi încredere în propriile valori prin numiri în funcţii cheie a unor persoane fără o temeinică pregătire şi experienţă într-un domeniu atât de aparte.

Preocuparea obsesivă a CA pentru restructurare (privita ca scop în sine), înţelegând prin aceasta în mod exclusiv concedieri de personal, fără să se comunice în mod transparent viziunea şi strategia avută în vedere pentru relansarea companiei, deşi cheltuielie cu personalul reprezintă doar 18% din bugetul companiei, dar şi creşterea total nejustificată a cheltuielilor aferente înfiinţării unor noi posturi de conducere, în timp ce, la nivel declarativ, există intenţia de restructurare reprezintă alte nemulţumiri ale sindicaliştilor Tarom la adresa administraţiei.

În acest context, sindicatele consideră „oportună şi necesară” asumarea reală a responsabilităţii CA cu privire la repetatele şi recunoscutele greşeli privind deciziile luate în cadrul implementării programului de management, program considerat un „experiment” de presedintele CA, prin demisia colectivă şi imediată a Consiliului de Administraţie Tarom şi solicită constituirea unei comisii de anchetă din partea Corpului de control al Primului Ministru în scopul verificării abuzurilor conducerii administrative şi executive Tarom.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
2 Comentarii
  1. petre spune

    „Relu Fenechiu este, fără doar și poate, unul dintre cei mai
    penali miniștri din Guvernul Ponta. Și asta nu doar la figurat (apropo, e
    doar impresia mea, sau trenurile au început să întârzie chiar mai mult
    decât o făceau anul trecut?), ci și la propriu. Pentru șmenozelile sale
    din dosarul Transformatorul până și Bruxelles-ul ne-a bătut obrazul că
    nu suntem foarte cușer să-l lăsam pe Transformerul nostru de Iași în
    Guvern dacă vrem și noi în lumea bună a Schengenului. În cazul în care
    ați uitat, Relu al nostru, mare demnitar cu ștaif venit de pe malurile
    Bahluiului taman pe cele al Dâmboviței să conducă Transporturile, a
    umblat acum zece ani cu cioara (a se citi transformatorul) vopsită și a
    tras în piept statul român cu un mizilic 7 milioane de lei. Până pe 12
    iulie însă, când se vor susține pledoariile finale în dosar”

  2. LILIANA spune

    Asa ministru, asa minister !

    Potrivit DNA, pe lângă achiziţiile normale de echipamente şi piese de
    schimb, în perioada 2002 – 2005, SISEE Moldova a realizat şi achiziţii
    de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene
    Grup SA şi SC Euro Plus SRL – fără să respecte prevederile legislaţiei
    cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor
    firme, de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi,
    transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970 –
    1980, potrivit procurorilor.

    Totodată, procurorii au arătat că 99,98 la sută dintre produsele
    respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final
    achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică,
    inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu
    scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

    Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei
    (6.327.390 de lei plus TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor
    necorespunzătoare achiziţionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte
    materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material
    însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele
    SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL şi SC Tehnorom SRL.

    Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice „Electrica Serv” SA – SISE
    Electrica Moldova s-a constituit parte civilă în această cauză, pentru
    suma reprezentând valoarea prejudiciului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata