ANOFM: Peste 10.500 locuri de muncă vacante, la nivel naţional

0

Numărul locurilor de muncă disponibile pentru şomeri s-a majorat, la nivel naţional, cu 1.712 faţă de săptămâna trecută, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) oferind 8.938 posturi vacante.

Cele mai multe locuri de muncă sunt în judeţele Cluj – 1.620, Iaşi – 551, Timiş – 530. La polul opus se află judeţele Suceava – 40, Caraş-Severin – 38, Ialomiţa – 33 şi Mehedinţi – 22 locuri de muncă vacante. În Bucureşti sunt disponibile 757 posturi.

Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 793 locuri de muncă, cele mai multe fiind pentru ingineri şi subingineri (inginer de sistem software – 23, inginer mecanic – 23, inginer nave – 23), asistent medical generalist – 62, analist servicii client – 59, programator – 52, farmacist – 31, consilier vânzări asigurări – 19 etc.

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 9.857 locuri de muncă, cele mai multe de muncitor necalificat în industria confecţiilor – 889, confecţioner-asamblor articole din textile – 720, operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice – 426, muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor – 303, agent de vânzări – 268, şofer autocamion/maşină de mare tonaj – 253, lucrător comercial – 226, ospătar (chelner) – 219, sudor – 214, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet – 204, vânzător – 199, lăcătuş mecanic – 160.

Persoanele interesate se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa pagina de internet a ANOFM pentru a vizualiza locurile de muncă vacante din fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.