Renaşterea unei Biblioteci

0

Distrusă în noaptea din 25-26 august 1992, Biblioteca Naţională din Sarajevo a fost reconstruită cu sprijinul UE. Dar, la douăzeci de ani după război, prea puţini sunt cei care se mai simt legaţi de acest simbol al unui stat multietnic, scrie presseurop.eu.

Dacă ar trebui să aleagă o singură carte de căpătâi, Kanita Focak ar avea nevoie de un timp de gândire. Ar fi oare “Decameronul”, culegerea de nuvele redactată de Boccacio în secolul al XIV-lea? Un roman de Salman Rushdie? Sau oare “E un pod pe Drina”, al laureatului Premiului Nobel iugoslav, Ivo Andrić? Dacă ar fi să aleagă un loc memorabil, Kanita Focak nu are în schimb nicio ezitare: ar fi Vijećnica, vechea bibliotecă naţională a Bosniei-Herţegovina, simbol al capitalei sale, Sarajevo.

Manuscrisele, cărţile, hărţile geografice şi jurnalele acoperind o perioadă de şase secole, redactate în latină, engleză, turcă, arabă, rusă, persană, germană şi italiană, dar şi numeroasele concerte şi expoziţii care sunt organizate aici fac din această bibliotecă o reflectare a Bosniei multietnice.

Kanita Focak are astăzi 59 de ani. “Marile momente-cheie ale vieţii mele sunt legate de Vijećnica”, ne mărturiseşte ea. Kanita Focak a învăţat repede să iubească limbile străine şi literatura, pictura şi arhitectura. La 16 ani, tânăra semănând cu Grace Kelly, dar brunetă, devorează cărţile despre arhitectura Renaşterii, operele lui Dante şi ale lui Boccacio în sala de lectură cu lambriuri din Vijećnica. Catolica Kanita îl întâlneşte apoi pe musulmanul Faruk, un aurar mai mare cu zece ani. Îndrăgostiţii se întâlnesc la Vijećnica – în sala de lectură atunci când plouă, pe treptele de marmură de la intrare atunci când e soare. Cele două familii sunt opuse acestei legături – dar tinerii rezistă. [Se vor căsători la sfârşitul anilor 1980]. Cuplul proaspăt căsătorit se mută în casa familiei lui Faruk,chiar în faţa Bibliotecii Naţionale.

  • Nimicirea bibliotecii, simbol al războiului

Dar fericirea lor nu durează. În 1981, în Croaţia izbucneşte războiul, pentru a ajunge şi în Bosnia după mai puţin de un an. Într-o după-amiază de la începutul lui aprilie 1992, artileria sârbească trage primele sale obuze de pe colinele verzi din jurul Sarajevo. Parlamentul din Bosnia şi consiliul constituţional cad foarte curând pradă flăcărilor.

Timp de ani de zile, unul dintre instigatorii intelectuali ai războiului a frecventat aceeaşi sală de lectură cu Kanita Focak, în Vijećnica: Nikola Koljević, specialist în Shakespeare la universitatea din Sarajevo. Profesorul universitar se lasă corupt de ideologia naţionaliştilor sârbi, potrivit căreia aceştia ar avea menirea de a crea “Marea Serbie”, şi a evacua celelalte populaţii în afara teritoriului, a le distruge moştenirea culturală. În timpul războiului, Nikola Koljević, reprezentant al liderului sârb Radovan Karadžić, participă la orchestrarea campaniei de expulzare şi de nimicire.

În seara zilei de 25 august 1992, fostul profesor universitar ordonă artileriei sârbeşti să de-a foc bibliotecii Vijećnica. Peste bibliotecă se va abate o ploaie de obuze incendiare. Nouă zecimi din cele aproximativ 1,5 milioane de lucrări se transformă în fum. Este cel mai vast autodafe din istoria modernă, un act premeditat de distrugere, nimicirea unui trecut comun pentru a preveni un viitor comun.

De cealaltă parte a fluviului, un şrapnel traversează peretele salonului Kanitei Focak şi-l răneşte în stomac pe Faruk. Acesta luptă împotriva morţii timp de patru zile, după care îi spune Kanitei: “Îl vei vedea crescând pe băiatul nostru”, înainte de a-i muri în braţe, după doar patru ani de viaţă comună. După război, arhitectă, Kanita Focak participă la reconstrucţia oraşului. Foarte repede, moscheele, bisericile şi casele burgheze renovate redau oraşului Sarajevo rangul pe care îl merită printre cele mai frumoase oraşe din Balcani.

  • Cărţi depozitate în cazarme

Mult timp, Biblioteca Naţională nu va rămâne decât o carcasă calcinată. Până în ziua de azi nimeni n-a fost tras la răspundere pentru bombaradarea Vijećnica. Sigur, distrugerea bunurilor culturale ţine de domeniul crimelor de război şi poate deveni obiect al unei urmăriri penale din partea Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI), de la Haga. Însă Nikola Koljević, fostul specialist al lui Shakespeare, şi-a pus capăt zilelor. Iar judecătorii au retras distrugerea Vijećnica din prea lungă listă de acuzaţii împotriva lui Radova Karadzić şi a generalului său, Ratko Mladić.

Bibliotecarii aşteaptă însă în continuare să fie făcută dreptate. Cărţile şi manuscrisele pe care le-au salvat au fost mai întâi depozitate în seiful loteriei naţionale, apoi transferate într-un adăpost antiatomic, în pivniţele ministerului Educaţiei, înainte de a ateriza într-o fostă cazarmă a armatei iugoslave. Aici, bibliotecarii au reuşit să reconstituie rezerva Vijećnica. Dar deocamdată biblioteca nu are domiciliu fix. Şi riscă falimentul. Din suta de persoane angajate pe vremuri au mai rămas doar 47 – în nişte localuri temporare.

Bibliotecarii au tapisat pereţi întregi cu fotocopiile scrisorilor în care-i imploră pe liderii politici din Bosnia să reconstruiască biblioteca şi, mai ales, să deblocheze fonduri de finanţare. Deocamdată, toate cererile s-au lovit de tăcere. Căci spiritul lui Nikola Koljević, fostul specialist al lui Shakespeare devenit un instigator la ură, bântuie în continuare Republica Sârbă a Bosniei (Republica Srpska), cu majoritate sârbească. În documente, Republica este una dintre cele două regiuni autonome ale Bosniei-Herţegovina. Dar preşedintele său ar prefera independenţa sau măcar rataşamentul la Serbia. Şi a trecut deja mult timp de cândserbii din Banja Luka, capitala Republicii Sârbe a Bosniei, au rebotezar biblioteca provinciei “Biblioteca naţională şi universitară”.

În cea de a doua regiune a ţării, Federaţia Bosnia şi Herţegovina, formată din bosniaci şi croaţii musulmani, numeroşi croaţi sunt de asemenea favorabili unei autonomii severe – şi nu doresc renaşterea unui simbol naţional.

Evident, acordurile de la Dayton, care au pus capăt conflictului, în 1995, stipulează că Bosnia şi Herţegovina trebuie să finanţeze structuri publice. Însă “Ministrul Afacerilor Civile” însărcinat şi cu Cultura este, de 11 ani încoace, Sredoje Nović, fost şef al serviciilor secrete şi ministru de Interne al Republicii sârbe a Bosniei. Iar el consideră că, dat fiind faptul că nu ministerul său a creat Biblioteca Naţională, nu are nici de ce să plătească pentru ea.

  • Aşa se scrie istoria

Totuşi, fondurile nu lipsesc la Sarajevo, de îndată ce există o voinţă politică iar proiectul este inofensiv pe plan politic. O ecuaţie valabilă şi pentru Vijećnica, a cărei clădire tocmai şi-a dobândit splendoarea de altădată, de ceva timp. Costul lucrărilor, cinci milioane de euro, a fost plătit de Uniunea Europeană. Fostul simbol îşi va redeschide porţile în iunie 2014… pentru a adăposti primăria şi consiliul municipal.

În Bosnia de astăzi, cele două instituţii nu au nici putere şi nici nu reprezintă ţara. Un aspect care se regăseşte în politica celui care a comandat lucrările: acelaşi ministru care a refuzat finanţarea bibliotecii naţionale – şi care i-a exclus în totalitate pe bibliotecari din proiectul noii Vijećnica. Potrivit termenilor proiectului conceput în spatele lor, biblioteca naţională care va vedea lumina zilei mai târziu, în localurile Vijećnica, nu va mai conţine decât manuscrisele şi operele rare. Restul cărţilor va rămâne în adăpostul lor temporar.

Aşa se scrie istoria. “Când a ars fosta Vijećnica, a ars cultura noastră comună, amintirile noastre comune, cotidianul nostru comun”, regretă Kanita Focak. Cărţile care sunt viaţa ei rămân la periferia oraşului, într-o fostă cazarmă iugoslavă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.