Kelly Osbourne a confirmat că s-a logodit

0

Kelly Osbourne, fiica „prinţului întunericului” Ozzy, a confirmat că s-a logodit cu prietenul său de lungă durată Matthew Mosshart, conform revistei Hello!.

 Vedeta pop a făcut public faptul că prietenul său, un patiser specializat în bucătăria vegană, i-a cerut mâna recent, cu prilejul unei vacanţe în Caraibe.

„Nu m-am simţit niciodată mai apropiată de o altă fiinţă omenească. Oamenii spun că suntem dependenţi unul de celălalt, iar adevărul este că simţim mereu nevoia să fim împreună”, a susţinut fiica starului de la Black Sabbath.

Kelly, 28 de ani, a explicat că inelul de logodnă are o valoare sentimentală cu atât mai mare cu cât este o replică a unui cercel al tatălui său.

„Arată ca un cercel de-al tatălui meu. Când eram mică îmi ţineam degetul în cercelul lui şi-mi spuneam că voi avea şi eu un inel ca acel cercel, iar acum îl am”, a povestit ea.

Osbourne şi Mosshart s-au cunoscut la nunta supermodelului Kate Moss cu rockerul Jamie Hince din 2011. Jamie Hince face parte din trupa Kills şi este coleg cu sora lui Matthew, Alison Mosshart(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.