Şova: Contractul cu Bechtel a fost desecratizat; documentele vor fi publicate pe site-ul DPIIS până la finele lunii

0

Ordinul de desecretizare a contractului încheiat de autorităţile române cu compania americană Bechtel a fost publicat în Monitorul Oficial, iar cele câteva mii de pagini ale documentului ar putea fi publicate pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) până la sfârşitul lunii iulie, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.

„Contractul cu Bechtel s-a desecretizat. Acum zece zile s-a publicat în Monitorul Oficial ordinul de desecretizare. Acum se fac scan-uri după documente. Sunt câteva mii de pagini şi vor fi puse pe site-ul DPIIS. Nu ştiu când va avea loc, dar mai repede de 30 iulie”, a spus Şova.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, a participat, luni, la seminarul ”Consultarea autorităţilor publice locale pe tema proiectului de lege privind parteneriatul public-privat’.

Evenimentul a avut ca scop promovarea mecanismului economic al parteneriatului public-privat, oferind participanţilor o platformă de comunicare şi schimb de informaţii de specialitate cu privire la avantajele şi riscurile financiare în proiectele de parteneriat public-privat, prezentarea proiectelor de investiţii derulate prin PPP şi a oportunităţilor parteneriatului public-privat.

La consultare au fost prezenţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.