60% dintre bulgari doresc demisia guvernului

0 6

Aproximativ două treimi dintre alegătorii bulgari sunt de părere că guvernul premierului socialist Plamen Oreşarski trebuie să demisioneze, arată rezultatele unui studiu de opinie efectuat de Institutul naţional pentru studierea opiniei publice (NCIOM) în perioada 3-10 iulie şi publicate luni.

Potrivit studiului, 37% dintre cele 1.000 de persoane chestionate se pronunţă pentru demisia fără întârziere a guvernului, în timp ce alţi 23% afirmă că şi ei doresc plecarea cabinetului Oreşarski, dar nu insistă că aceasta să se întâmple acum. Conform aceluiaşi sondaj, 30% din bulgarii cu drept de vot au o opinie contrară, susţinând că guvernul nu trebuie să-şi depună demisia.

Ponderea celor care vor demisia guvernului este mai mare printre tineri, persoanele cu studii universitare, locuitorii marilor oraşe şi cei cu venituri mai mari de media naţională, în timp ce susţinătorii cabinetului sunt cei mai mulţi persoane de peste 60 de ani, locuitori din mediul rural şi persoane care trăiesc în sărăcie.

Studiul mai arată că 58% dintre bulgarii de peste 18 ani afirmă că sprijină protestele antiguvernamentale care au loc în ultima lună. Sprijinul pentru proteste este şi mai mare la Sofia, unde 67% dintre locuitori se declară în favoarea manifestaţiilor, în timp ce 50% dintre cei care trăiesc în mediul rural se declară împotrivă. 47% dintre bulgari consideră că ar fi mai bine dacă ar avea loc alegeri anticipate, iar 35% cred că guvernul trebuie să-şi termine mandatul de 4 ani.

Potrivit aceluiaşi studiu, dacă alegerile parlamentare ar avea loc în această săptămână, în parlament nu ar intra decât trei partide. Cel mai mare rezultat l-ar avea partidul de centru-dreaptă GERB (22-23%), care a câştigat cele mai multe voturi la alegerile din 12 mai, dar a rămas în opoziţie după ce Partidul Socialist şi cel al etnicilor turci au format o alianţă de guvernare. În cazul unor alegeri anticipate, aceste două partide ar obţine 19%-20% şi, respectiv, 6-7% din sufragii, precizează NCIOM.

De la 14 iunie, în Bulgaria au loc manifestaţii de amploare împotriva guvernului premierului Plamen Oreşarski provocate de nominalizarea unei personalităţi controversate la şefia agenţiei de securitate naţională. Protestatarii acuză guvernul că serveşte interesele oligarhiei şi mafiei şi insistă pentru demisia lui şi organizarea de alegeri anticipate.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata