Conducerea PNL se reuneşte în şedinţă; pe agendă – propunerea unui nou ministru al Transporturilor

0 5

Biroul Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal se va reuni marţi, 16 iulie,  în sala de şedinţe a Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.

 Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat vineri, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare a lui Relu Fenechiu, că Biroul Politic Naţional al liberalilor se va reuni la începutul acestei săptămâni pentru a face o propunere pentru conducerea Ministerului Transporturilor.

”Nu se pune problema unei renunţări la acest portofoliu. Eu nu pot vehicula nume. (…) PNL are soluţii, fără îndoială, BPN care se va reuni la începutul săptămânii viitoare, luni sau marţi, va face o propunere premierului Ponta”, a spus Antonescu.

El a susţinut că deputatul Ovidiu Silaghi este o variantă pentru conducerea acestui minister.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat speranţa luni ca un nou ministru al Transporturilor să fie numit în aceste zile.

„Sper cât mai repede să avem un ministru definitiv, în aşa fel încât să se ocupe. Eu doar gestionez alături de secretarii de stat”, a declarat Ponta.

Întrebat dacă a discutat despre o listă cu variante de lucru, premierul a arătat că a vorbit telefonic cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, care nu este în ţară.

„Am vorbit cu dl. Antonescu la telefon, nu este în ţară. Mai departe, când avem o decizie a PNL, eu trebuie să-i propun preşedintelui numirea în funcţie”, a adăugat şeful Executivului.

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat vineri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul ”Transformatorul” la cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Este pentru prima dată când un ministru în funcţie este condamnat la închisoare.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat vineri decretele de revocare din funcţie a lui Relu Fenechiu şi desemnare a premierului Victor Ponta ca ministru interimar al Transporturilor.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata