Premierul şi şeful FMI au convenit importanţa continuării reformelor structurale şi a creşterii absorbţiei fondurilor europene

0 10

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit luni, la Palatul Victoria, cu directorul general al FMI, Christine Lagarde, cei doi oficiali convenind continuarea reformelor structurale şi a creşterii absorbţiei fondurilor europene, informează un comunicat al Guvernului.

„Părţile au convenit asupra importanţei continuării reformelor structurale şi a creşterii absorbţiei fondurilor europene, ca motoare ale creşterii economice pe termen mediu şi lung”, se arată în sursa citată.

Executivul menţionează că în cadrul întrevederii primul-ministru a evidenţiat realizările economice ale Guvernului şi politicile macroeconomice avute în vedere pentru perioada următoare.

De asemenea, Guvernul precizează că directorul general al FMI a felicitat autorităţile române pentru încheierea cu succes a acordului finalizat în luna iunie, precum şi pentru ieşirea României din procedura de deficit bugetar excesiv.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional a ajuns luni la Bucureşti.

„În timpul vizitelor, Christine Lagarde se va întâlni cu oficiali şi factori de decizie, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat, ai societăţii civile şi mediului academic, pentru a discuta perspectivele economice actuale şi provocările care urmează pentru fiecare dintre cele două ţări”, precizează FMI.

Ea va avea marţi o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Lagarde este la prima sa vizită la Bucureşti după numirea în funcţie, în luna iulie 2011.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata