Ungaria spune, în mod oficial: “Afară, FMI!”

9

Preşedintele Băncii Centrale a Ungariei (MNB), György Matolcsy, a solicitat FMI, pe 15 iulie, să-şi închidă biroul său de la Budapesta.

Fost ministru al economiei în cabinetul premierul conservator Viktor Orban, actualul guvernator al MBN a mulţumit Fondului pentru ajutorul pe care acesta l-a acordat Ungariei în momentul în care aceasta s-a aflat la un pas de faliment, dar în cadrul scrisorii remise directoarei generale a FMI, Christine Lagarde, a explicat că ţara sa îşi va achita ultima rată a împrumutului de 20 de miliarde înainte de finalul anului 2013, mai devreme faţă de termenul stabilit de comun cu creditorii săi (31 martie 2014).

La începutul anului 2013, FMI a finalizat procedura de monitorizare a împrumutului şi, pe cale de consecinţă nu mai este necesar ca să-şi menţină deschisă reprezentanţa de la Budapesta” explica György Matolcsy.

Chiar dacă presa maghiară corela această decizie surprinzătoare cu apropierea alegerilor legislative din primăvara anului viitor, nu putea însă să nu remarce şi faptul că, prin această decizie, conservatorii maghiari (actuala guvernare) doresc să-şi manifeste încă o dată independenţa faţă de Washinghton şi braţul financiar al acestuia: FMI.

De altfel, Viktor Orban a fost unul dintre criticii fervenţi ai FMI şi ai modului în care acesta, împreună cu alte organisme internaţionale, au înţeles să gestioneze criza mondială.

Mai mult, pe parcursul mandatului său, acesta a lansat o campanie naţională în care acuza FMI că “doreşte să ia banii de la pensii pentru a-i dona băncilor”.

Făcând recurs la memorie, Ungaria – cea mai îndatorată ţară din Uniune – aflată în pragul falimentului a solicitat în 2008 un ajutor financiar internaţional în valoare de 20 miliarde euro.

Ajutor care, la acea vreme, i-a fost oferit de către Uniunea Europeană şi FMI, care a solicitat în contrapartidă aplicarea unui program de austeritate.

La preluarea puterii în 2010 de către conservatorii maghiari şi alegerea lui Viktor Orban ca premier, noul executiv a fost obligat să-şi asume continuarea respectivului program. Numai că noul guvern a implementat un program care avea ca scop preluarea din mâinile FMI a frâielor finanţelor naţionale, instituind unul dintre cele mai mari impozite bancare şi sociale pe activitatea economică. Declaraţia de război de atunci a lui Victor Orban se dovedeşte acum o redutabilă armă electorală pe baza căreia acesta şi partidul său speră să câştige din nou sufragiile electoratului maghiar.

Greu de spus în acest moment care va fi impactul electoral al declaraţiei de independent semnată de preşedintele Băncii Centrale a Ungariei, dar, în mod cert, este o palmă dură pe obrazul şi aşa pătat al FMI.

Refuzul Ungariei de a aplica politicile de austeritate implementate în toate ţările care au primit ajutorul financiar al FMI poate fi un precedent periculos pentru întreg eşafodajul construit cu migală de către organismele financiare internaţionale.

Politicile financiare implementate de Budapesta începând cu 2010 au demonstrat că sunt viabile şi, mai mult, acestea sunt capabile să aducă Ungaria din postura de falit în cea în care să-şi plătească în avans datoriile.

Nu este exclus ca mulţi dintre tovarăşii de suferinţa ai Budapestei să-şi pună întrebarea firească: Dacă acolo a funcţionat, la noi de ce nu ar merge? Cu atât mai mult cu cât impopularitatea politicilor de austeritate a adus majoritatea ţărilor în pragul colapsului social astfel încât, cu jumătate de gură, liderii europeni încep să recunoască eşecul acestor politici.

S-ar putea ca exemplul Ungariei să fie urmat şi de alte ţări care au apelat la ajutorul Fondului pentru a ieşi din impas şi întreaga Uniune să se trezească în faţa unui val de creşteri de taxe şi impozite necesare pentru umplerea puşculiţei naţionale. Un domino extrem de periculos care ar duce la exacerbarea politicilor protecţioniste, dar şi la reaşezarea finanţelor internaţionale pe noi criterii.

O astfel de situaţie ar lovi ca un bumerang tot în cetăţeanul european care va trebui să suporte taxe şi impozite din ce în ce mai mari, transferate discret pe două canale: cel bancar şi cel guvernamental. Aflat între cele două nicovale, europeanul de rând va constata că este din ce în ce mai sărac şi că o va duce din ce în ce mai greu.

Chiar dacă într-o primă etapă va privi cu jind la situaţia din Ungaria, treptat acesta îşi va da seama că totul nu este decât un joc electoral, menit a aduce puncte în tolba politicienilor maghiari.

Şi dacă vorbim de acest lucru să nu uităm că avem şi noi maghiarii noştri care ne oferă ca exemplu ce eforturi face executivul de la Budapesta pentru concetăţenii lor. Şi nu numai cei din graniţele Ungariei, ci şi din afara acesteia.

Iată ce s-a subliniat la ultimul congres al UDMR, unde dezideratul de autonomie a fost pus tranşant pe masă: eliminarea sintagmei “naţional” din Constituţia României şi permisiunea de a arbora însemnele ungare în zonele locuite de etnicii maghiari. În plus, în zonele respective limba oficială ar trebui să fie maghiară. Şi toate acestea spuse clar şi răspicat în faţa a peste 1000 de participanţi, printre care s-au numărat nu numai politicieni maghiari, ci şi vârfurile noastre politice cum ar fi liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu. Mai mult, discursurile curtenitoare ale acestora nu au făcut decât să legitimeze şi mai mult doleanţele UDMR.

Să ne mai mire că românii încep să se uite cu jind la ceea ce se întâmplă în Ungaria sau că-şi doresc un guvern pe modelul Orban? Nici măcar nu pot fi condamnaţi în condiţiile în care ai noştri aleşi în loc să reediteze declaraţia de independentă au acceptat să calce în picioare întreaga demnitate a României numai din considerente strict politicianiste.

Ne întrebam dacă, în Ungaria, etnicii români se bucură de aceleaşi privilegii ca şi cei maghiari din România şi dacă Victor Orban ar fi dispus să negocieze principii fundamentale cum ar fi cel de stat naţional?

Dănuţ Dudu

loading...
Citește și
9 Comentarii
  1. conducator spune

    ei au conducatori, noi avem niste derbedei care-si cresc derbedeii pe banii publici. Niste papagali care sunt interesati mai mult de likeuri pe facebook decat sa faca ceva pentru oamenii care le-a dat puterea.

  2. haita fmi spune

    Bravo lor! România în schimb vinde tot acestei haite de hiene flămânzi care nu este altceva decât brigada de lobby a băncilor şi a companiilor multinaţionale. Autorul scrie că „europeanul de rând va constata că este din ce în ce mai sărac şi că o va duce din ce în ce mai greu” dacă ţările europene vor încerca să urmeze calea maghiară. Dar unde trăiţi, domnule autor< Căci tocmai asta constatăm de ani de zile cu FMI cu tot. Până acuma nu au reuşit decât să falimenteze ţări. Asta este perspectiva oferită de FMI pentru România.

  3. forsi spune

    Danut Dutu – cand am inceput sa citesc articolul scris de tine , imi spuneam in sinea mea „uite un articol scris obiectiv, la tema , documentat , jos palaria in fata autorului „. Asta pana am ajuns la UDMR si la statul national , bineinteles ,astea lasate la urma , pentru ca stim cu totii ca in general cand citesti un articol cel mai mult iti ramane in minte cea ce ai citit pe la sfarsitul lui.
    Oricum un politian ca Orban nu prea gasesti la ora actuala nicaieri in Europa. A fost singurul care s-a impotrivit CU SUCCES FMI-ului si este singurul care s-a ridicat impotriva Uniunii Europene. AI nostri se iau dupa zicala straveche „capul plecat sabia nu-l taie” . Cu astfel de oameni Romania nu va ajunge nicaieri.

  4. marius spune

    pe ei nu ii conduc tradatorii de tara, ca pe noi in ultimii 8 ani

  5. BRAVO spune

    Bravo lor!
    FMI, BM, BERD, etc… ar trebui desfiintate. Bancile sunt niste firme pana la urma si daca au probleme trebuie lasate sa le rezolve singure si sa dea faliment daca e cazul. Dar scopul principal al acestor entitati este altul: puterea, controlul si centralizarea oricarei activitati.

  6. donitz spune

    Autorul articolul sta cu fundul in doua luntre.Ar spune adevarul dar ii e frica de jidov sa nu -si piarda painea.Cui apartine ziarul?

  7. David spune

    Nu ne dam Ardealul !! Vrem sa ne alipim Ungariei !!!!….sau il vrem pe Orban premier la noi. 🙂

  8. mmm spune

    Vedeti voi, de la Unguria nu prea are ce sa ia FMI…nu au resurse naturale prea multe. In schimb, la noi, e altceva. Stam pe o mina de aur (la propriu), petrol, paduri, teren agricol bun, normal ca tin cu dintii sa nu plece din Romania, pentru ca atunci cand nu o sa saracim de tot si nu o sa mai avem cu ce plati, mai dam o bucata din resurse. Asta vad eu ca este scopul.

  9. haita fmi spune

    Te înşeli. În Ungaria ei încearcă să acapareze resursele de apă şi terenuri agricole – absolut necesare pentru supravieţuire în câţiva ani. Firme americano-israeliene se tot luptă să construiască cazinouri lângă lacurile cele mai importante din Ungaria.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.