Noua lege a parteneriatului public-privat, discutată miercuri, la Bruxelles

0 21

O echipă de specialişti ai Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine se va întâlni miercuri, la Bruxelles, cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a discuta proiectul de Lege a parteneriatului public-privat, informează DPIIS, printr-un comunicat.

Principalele puncte ale agendei de discuţii dintre specialiştii DPIIS şi specialiştii CE se referă la justificarea necesităţii abrogării actualei Legi a parteneriatului public-privat, modalitatea prin care diferenţiază noua lege concesiunea de parteneriatul public-privat, procedurile de atribuire a contractelor şi atribuţiile Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine în domeniul parteneriatului public-privat.

După ce se va stabili forma finală a proiectului de act normativ, agreată cu Comisia Europeană, acesta va pleca pe circuitul de avizare, urmând ca ministerele implicate şi interesate în această lege să formuleze observaţii. După discutarea observaţiilor, Legea va fi trimisă în Parlament spre dezbatere.

Potrivit DPIIS, actuala Lege a parteneriatului public-privat a creat foarte multe suspiciuni la nivelul Comisiei Europene.

‘Experţii CE nu sunt interesaţi de succesiunea Guvernelor, ci de atitudinea legislativă a unui stat din Uniunea Europeană. Or, ce ştiu cei de la Comisie? Că noi am vrut să facem nişte proceduri netransparente de selectare a partenerului privat, care fireşte că încălcau legislaţia europeană, motiv pentru care, astăzi, una dintre susţinerile pe care o au experţii CE în ideea de a se asigura că această lege a PPP va respecta legislaţia europeană este să o reglementăm ca pe o procedură în cadrul Ordonanţei de Urgenţă 34 din 2006 cu achiziţiile publice. Noi susţinem în continuare că este nevoie de o lege separată pentru PPP. Vom vedea după 17 iulie dacă echipa care va merge la Bruxelles va reuşi să risipească toate îndoielile în legătură cu schimbarea atitudinii profesionale a României faţă de modul de respectare a legislaţiei europene”, a declarat ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova.

Acesta a afirmat luni că noua lege privind parteneriatul public-privat ar putea trece prin Guvern până la 30 iulie, dacă Bruxelles-ul va accepta forma finală a acestui proiect şi dacă nu vor fi probleme pe circuitul de avizare.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata