Problematica fiscalităţii, printre principalele preocupări ale participanţilor la consultările cu Ministerul Economiei

0

Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA), fiscalitatea salarizării, taxele locale şi taxele specifice anumitor industrii au fost principalele subiecte pentru care s-au făcut numeroase propuneri în cadrul consultărilor reprezentanţilor Ministerului Economiei cu asociaţii profesionale şi patronale, companii, institute de cercetare, clustere, poli de competitivitate.

,,Problematica fiscalităţii este printre principalele preocupări ale participanţilor la consultări, atât din perspectivă administrativă (număr mare de taxe, sistem de raportare inutil de complicat), cât şi legat de nivelul fiscalităţii’, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei, remis marţi AGERPRES.

În perioada 9 aprilie – 29 mai 2013, la sediul Ministerului Economiei, au avut loc consultări cu asociaţii profesionale şi patronale, companii, institute de cercetare, clustere, poli de competitivitate, parcuri industriale şi alte structuri economice interesate în vederea elaborării Documentului de Politică Industrială, unul dintre documentele care vor sta la baza Strategiei de Competitivitate a României. La aceste consultări au fost prezente peste 250 de entităţi industriale din 24 de mari industrii, iar prin reprezentanţii asociaţiilor profesionale şi patronale şi-au exprimat punctele de vedere peste 400 de astfel de entităţi.

Un nivel ridicat al TVA este perceput de mediul de afaceri drept încurajator pentru firmele care practică evaziunea fiscală, fapt pentru care s-a propus reducerea TVA la maxim 20%. Conform consultărilor cu industriile, Strategia de reindustrializare a României ar trebui să prevadă facilităţi pentru susţinerea IMM-urilor, exportatorilor, pentru toate firmele care angajează şomeri sau creează locuri de muncă în general.

În privinţa legislaţiei, reprezentanţii industriilor consultaţi au solicitat o serie de modificări, completări sau noi reglementări referitoare la funcţionarea mediului de afaceri – insolvenţă, supravegherea pieţei (produsele contrafăcute sau cu parametrii neconformi cu specificaţiile de pe etichetă distorsionează mediul concurenţial), legea holdingului, legislaţia privind parteneriatul public-privat, legislaţia privind clusterele şi polii de competitivitate, legislaţia privind structurile asociative şi reprezentativitatea acestora.

Nivelul insuficient adoptat al calificării resurselor umane la cerinţele industriei este identificat drept o piedică în dezvoltarea şi creşterea productivităţii muncii. Printre măsurile recomandate se numără corelarea programei în învăţământul preuniversitar şi universitar cu aşteptările companiilor din industrie şi cu nivelul tehnologic actual, inclusiv reînfiinţarea şcolilor profesionale.

Finanţarea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi aplicarea rezultatelor cercetării în producţie, centrele de excelenţă pentru principalele sectoare procesatoare, extinderea colaborării între industrie, universităţi şi institutele de cercetare sunt câteva dintre preocupările participanţilor la consultări.

Ministerul Economiei va deţine rolul de coordonator al grupurilor de lucru permanente care să gestioneze tematica fiecărei industrii din România şi să asigure comunicarea cu autorităţile locale, ministerele şi autorităţile europene, conform concluziilor reieşite în urma consultărilor dintre reprezentanţii ministerului şi cei ai industriilor.

Strategiile de dezvoltare pe termen lung elaborate pentru fiecare lanţ de valoare adăugată, creşterea rolului polilor de competitivitate, clusterelor şi asociaţiilor patronale şi profesionale în dezvoltarea unei industrii, precum şi evitarea schimbărilor bruşte privind politicile publice reprezintă alte cerinţe importante ale participanţilor la consultări.

Documentul de Politică Industrială este o componentă a Strategiei de competitivitate a României. Orizontul de timp vizat este 2014-2020 iar Ministerul Economiei a fost desemnat coordonator al procesului de elaborare.

În procesul de elaborare a Documentului de Politică Industrială, Ministerul Economiei a decis şi realizarea unui Atlas Economic al României, care va descrie baza industrială prezentă, structurile de tip cluster şi poli de competitivitate, parcurile industriale existente şi cele aflate în faza de proiect.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.