Traian Băsescu dă asigurări că România va acorda Republicii Moldova cele 100 de milioane de euro pentru proiecte concrete

0

Preşedintele Traian Băsescu a dat asigurări miercuri, la Chişinău, că România va continua să acorde banii din grantul de 100 de milioane de euro promis Republicii Moldova, dar pentru aceasta trebuie să existe proiecte. El a precizat că proiectele de interconectare a sistemului de gaze şi a reţelelor electrice ale celor două state va primi finanţare din contul grantului respectiv.

El a mai declarat, în cadrul unei conferinţe de presă cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, că România poate aloca banii respectivi doar în condiţiile în care se acordă bani în interiorul UE. ‘Dacă cineva îşi imaginează că aceşti bani pot fi puşi într-o dubă şi trimişi la Chişinău, se înşeală. România acordă acea sumă de bani în condiţiile în care se acordă bani în interiorul UE: se aprobă proiectul, în baza unui studiu de fezabilitate, se organizează licitaţie, etc. România nu poate utiliza altă procedură decât cea prevăzută de UE. Aşa cum s-a investit în prima interconectare Fălciu-Goteşti, aşa va continua cu gazoductul Iaşi-Ungheni şi cu alte proiecte de interconectare’, a declarat Băsescu.

Şeful statului român a precizat că guvernul de la Chişinău este cel care decide care sunt proiectele pe care le propune pentru a fi finanţate din contul acestui grant şi că deocamdată Chişinăul a decis că acestea să fie proiectele de interconectare energetică.

În timpul vizitei sale precedente la Chişinău, în luna ianuarie 2010, Traian Băsescu a anunţat că România va acorda Republicii Moldova un grant de 100 de milioane de euro, pentru o perioadă de patru ani, pentru proiecte sociale şi de infrastructură. Până în prezent, România a acordat din acest grant 8,5 milioane de euro pentru a ajuta la depăşirea efectelor inundaţiilor din 2010 şi va furniza alte nouă milioane de euro pentru construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni. Autorităţile române declaraseră anterior că nu au fost alocate şi alte sume din acest grant pentru că partea moldovenească nu a propus pr(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

oiecte.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.