Pericolele şlapilor asupra picioarelor

0

Fiind în sezonul de vară, toţi dintre noi avem tendinţa de a purta aceste încălţăminte uşoare, denumite popular şlapi. Dar, pe lângă lipsa evidentă de protecţie al picioarelor, ceea ce înseamnă că suntem mai vulnerabili la răni, perechea preferată de şlapi ar putea fi extrem de dăunătoare picioarelor.

„Picioarele sunt fundamentul întregului corp. Ele reprezintă baza scheletului osos. Când acceptăm să facem un compromis în detrimentul sănătăţii picioarelor, apare un efect de domino, iar restul de articulaţii şi oase va trebui să compenseze cumva”, spune Dr. Jackie Sutera.

Este interesant să urmărim efectele şi tot ceea ce se întâmplă cu părţile corpului în momentul în care prutăm acest tip de încălţăminte:

 

 Degetele de la picioare

Cu doar o mică bucată de material, degetele de la picioarele trebuie să se prindă de talpa papucului. De-a lungul timpului, această mişcare repetitivă (de a prinde talpa picioarului de talpa şlapilor) duce la suprasolicitarea muşchilor piciorului şi astfel se declanşează tendinita, adică inflamaţia tendoanelor care fac legătura între muşchi şi oase.

Tendinita poate fi durereoasă şi poate duce la ruperea tendoanelor. Dacă sunteţi adepţii şlapilor oriunde şi oricând, trebuie să ştiţi că purtatul excesiv de şlapi duce la deformarea degetelor de la picioarele, aşa numita boală de picioare degete de ciocan (o contracţie a articulaţiilor care determină degetul să se aplece anormal, ducând la inflamaţii ale picioarelor).

 

 Oasele

Purtatul excesiv al şlapilor poate duce, de asemenea, la stresarea oaselor piciorului care vor avea de suportat traume repetitive, chiar şi în lipsa unei lovituri directe. Statul sau mersul pe o perioadă prea lungă de timp pe un strat subţire de talpă, provoacă mici fisuri ale oaselor.

 

Bacteriile

Un studiu realizat în anul 2009 a constatat că o pereche de şlapi sunt locaşul unde locuiesc peste 18.000 de bacterii, inclusiv periculosul stafilococ.

 Spaţiul dintre degete

Spre deosebire de alţi pantofi mai bine structuraţi, şlapii nu conţin prea mult material pentru a stabiliza piciorul în timp ce îi purtăm. Pielea goală care se freacă de materialul de plastic sau piele din care sunt făcuţi şlapii provoacă dureri.

 

 Glezna şi restul organelor de sus

Din cauză că, în şlapi, picioarele noastre au o altă poziţie decât în mod normal, ne schimbăm întregul stil de mers. Câţiva cercetători au arătat într-un studiu că în momentul în care purtăm şlapi facem paşi mai mici, iar călcâiele noastre lovesc pământul cu o forţă mai mare, iar acest lucru poate cauza dureri ale gleznelor, genunchilor, şoldurilor şi spatelui.

 

 Talpa piciorului

 Picioarele se află într-o continuă mişcare în momentul purtării şlapilor. Pe lângă mişcarea continuă, se produce şi frecarea piciorului de talpa şlapului, iar acest lucru duce la apariţia senzaţiei de arsură în talpa piciorului şi poate provoca apariţia de bătături şi băşici.

 

 Călcâiele

 Călcâiul piciorului poate suferi de o boală numită fasceită plantară. Un simptom foarte comun al acestei boli este o durere surdă şi ascuţită a călcâiului.

Traducere: Ecaterina Pop

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.