Dragnea: Dacă modificăm Constituţia în toamnă, avem regiuni cel târziu la 30 decembrie, altfel intrăm pe planul B

0

Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat, joi, la Ploieşti, că, dacă se merge pe planul iniţial care prevedea modificarea Constituţiei în toamna acestui an, atunci regiunile vor fi înfiinţate cel târziu până la data de 30 decembrie, în caz contrar urmând să se treacă la planul B.

‘Dacă vom organiza referendumul de revizuire a Constituţiei în octombrie, aşa cum se prevăzuse iniţial, până să apară această decizie înţeleaptă a Curţii Constituţionale, şi vom reuşi să să aducem peste 50%+1 la vot, atunci regiunile vor fi înfiinţate cel mai târziu până la 30 decembrie. Dacă nu se modifică Constituţia în această toamnă (…), atunci vom intra pe planul B şi vom începe să construim arhitectura instituţională regională în aşa fel încât deja să începem să funcţionăm ca şi sistem public. Vom proceda la descentralizarea masivă a competenţelor către structurile existente, respectiv consilii judeţene şi primării, urmând ca regiunile administrative efective să fie înfiinţate când va fi revizuită Constituţia’, a explicat Dragnea, într-o conferinţă de presă.

Acesta a reiterat faptul că regiunile nu pot fi înfiinţate înainte de modificarea legii fundamentale, dar şi că organizarea referendumului pe această temă nu depinde de el.

‘Calendarul meu eu îl respect. Am făcut un angajament în faţa unei sarcini dată mie de premier să iniţiez, să coordonez procesul de regionalizare şi descentralizare, dar le-am spus în Guvern că nu depinde de mine revizuirea Constituţiei pentru că nu mă ocup de subiectul ăsta. Am spus clar că regiunile vor fi înfiinţate în România numai după ce ele vor apărea ca noţiune în Constituţie’, a declarat vicepremierul.

De asemenea, el a subliniat, în cadrul unei dezbateri pe tema regionalizării care a avut loc în municipiul Ploieşti, importanţa eliminării tuturor riscurilor potenţiale.

‘În Polonia, s-au realizat regiunile în şase luni. Este un proces care poate să fie şi şase luni, poate să fie nouă, poate să fie 12 luni. Important e să măsori de zece ori, de o sută de ori, de o mie de ori dacă e nevoie şi atunci când desenăm şi punem pe masă pachetul legislativ să fim siguri că toată lumea care a avut ceva de spus şi care a fost preocupată de succesul acestui proiect chiar şi-a spus punctul de vedere şi riscurile potenţiale au fost eliminate’, a spus Dragnea.

Vicepremierul a participat, joi, la Ploieşti, la o dezbatere publică privind procesul de regionalizare-descentralizare, la care sunt prezenţi şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, judeţene, parlamentari din regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, reprezentanţi ai societăţii civile, ai comunităţii oamenilor de afaceri, ai mediului universitar, ai sindicatelor precum şi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.