Mihai Pruteanu, declarat admis la concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliţiei Capitalei

0

Comisarul-şef de poliţie Mihai Pruteanu a fost declarat admis vineri la concursul organizat pentru funcţia de director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precizează Poliţia Română.

„La data de 19 iulie, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea funcţiei de director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. În urma evaluării, comisarul-şef de poliţie Pruteanu Mihai a fost declarat admis la concursul organizat pentru funcţia de director general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti”, informează Poliţia Română într-un comunicat.

Mihai Pruteanu, fost şef al IPJ Olt, a fost numit interimar în funcţia de şef al Poliţiei Capitalei la data de 15 mai.

Pruteanu a mai ocupat prin concurs, începând cu 15 martie, funcţia de şef al IPJ Olt, anterior fiind adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.