Omar Hayssam ar putea ajunge peste patru zile în faţa instanţei

0

Omar Hayssam ar putea fi adus marţi, 23 iulie, la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă un nou termen în dosarul „Manhattan”, în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de delapidare, prejudiciul fiind de aproximativ 20 milioane de euro.

 Hayssam a fost trimis în judecată în acest dosar în octombrie 2012 de către procurorii DIICOT, alături de fratele său, Mohamad Omar, cumnatul lui, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi.

Potrivit DIICOT, cei cinci au constituit un grup infracţional organizat şi au acţionat premeditat şi planificat în vederea nerestituirii creditelor şi trecerii patrimoniilor SC Bucovina Mineral Water şi SC Rio Soft Drinks SA în cadrul altor societăţi din „Grupul Manhattan”.

Procurorii susţin că Hayssam şi complicii lui au contractat împrumuturi bancare în numele Bucovina Mineral Water şi Rio Soft Drinks SA, după care au transferat patrimoniile celor două companii (fabrica de sucuri Rio din Timişoara şi fabrica de îmbuteliere ape minerale şi sucuri Bucovina din Vatra Dornei) către ale societăţi reale sau fantomă din „Grupul Manhattan”.

Prejudiciul produs este de 78,4 milioane de lei pentru infracţiunea de delapidare, 4.171.261,86 de dolari, respectiv 2.295.698 de lei pentru infracţiunea de evaziune fiscală, 17,3 milioane de lei pentru infracţiunea de spălare a banilor, totalul fiind de aproximativ 20 milioane de euro.

Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în patru dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, 3 ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Primele trei condamnări sunt definitive.

Hayssam a fost adus vineri dimineaţa în România, el aflându-se în arestul Poliţiei Române.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.