Victor Ponta: Înregistrarea cartelelor pre-plătite se practică în 17 ţări europene; în România există probleme de implementare

0

Premierul Victor Ponta a declarat că înregistrarea cartelelor pre-plătite se practică în acest moment în 17 ţări europene şi că reacţiile negative care au apărut în România referitoare la această propunere sunt o „furtună într-un pahar cu apă”, el adăugând însă că în ţara noastră există probleme de aplicare a unui astfel de sistem.

„E o furtună în paharul cu apă. (…) Oamenii cu mintea la ei ştiu că de interceptat, cu mandat de la judecător, se interceptează şi astăzi. Dacă judecătorul dă voie, se interceptează şi o cartelă pre-plătită. Ceea ce s-a discutat încă de anul trecut şi s-a şi decis în CSAT – problema e aplicarea, pentru că nu e aşa simplă – este un sistem care în acest moment există în 17 ţări europene deja – ştiţi foarte bine, dacă te duci în Franţa, în Germania, în Italia, în Spania, în Bulgaria, Ungaria şi vrei să-ţi cumperi o cartelă pre-pay trebuie să arăţi un document şi să ţi se înregistreze numele. Deci sistemul există”, a declarat premierul, joi seara, la Digi24.

El a mai precizat că ideea este una mai veche, dar că există o serie de probleme în ce priveşte aplicarea ei.

„Ceea ce însă s-a decis în CSAT-ul de anul trecut şi tot căutăm o soluţie de punere în aplicare este cum să facem practic. Acum avem deja, dacă nu mă înşel, 12 milioane de cartele şi e imposibil să spui: toţi care aveţi cartele pre-plătite veniţi acum să vă înregistrez. În al doilea rând, problema este sistemul de desfacere. Acum cartelele se vând în toate chioşcurile. Practic trebuie să îi spui fiecărui vânzător de la chioşc să aibă un sistem prin care să înregistreze”, a adăugat el.

Premierul a atras atenţia că acest tip de cartele sunt utilizate în general de cei cu venituri reduse, dar sunt folosite uneori şi în scopuri infracţionale.

Victor Ponta a declarat joi dimineaţa că înregistrarea convorbirilor telefonice în cazul cartelelor preplătite a fost decisă de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în august 2012, în perioada în care liberalul Crin Antonescu era preşedinte interimar, după atentatul terorist din Bulgaria.

„Este o decizie adoptată în luna august anul trecut de către CSAT şi de atunci am progresat în ceea ce priveşte procedurile de implementare, pentru că în acest moment sunt peste zece milioane de cartele preplătite şi evident că nu poţi să retroactivezi. Însă e o decizie din luna august anul trecut, adoptată de CSAT”, a afirmat premierul.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.