Corina Creţu/MCV: Este pentru prima oară când CE vorbeşte exclusiv în termeni pozitivi despre România

0 6

Eurodeputata PSD Corina Creţu, vicepreşedintă a grupului S&D din Parlamentul European, susţine că aprecierile pozitive ale Comisiei Europene (CE) legate de progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) reprezintă o premieră şi demonstrează că USL ‘şi-a făcut bine treaba’, informează un comunicat dat publicităţii vineri.

‘Ceea ce s-a evidenţiat în prezentarea de etapă de ieri (joi – n.r.) privind progresele înregistrate în ultimele şase luni în cadrul MCV reprezintă o premieră pentru România. Este pentru prima oară când CE vorbeşte exclusiv în termeni pozitivi despre România în contextul MCV, iar acest lucru arată că USL şi-a făcut bine treaba în ceea ce priveşte întărirea independenţei justiţiei’, a afirmat Corina Creţu.

Eurodeputata social-democrată a adăugat că, pentru a obţine un raport pozitiv la sfârşitul anului, guvernul USL trebuie să continue în acelaşi ritm. ‘Avem de-a face cu un semnal extrem de pozitiv pentru noi ca ţară. Dacă guvernul condus de Victor Ponta continuă să acţioneze în acelaşi ritm şi în aceeaşi direcţie, va obţine cu siguranţă un raport pozitiv la sfârşitul anului’, crede Corina Creţu.

CE a prezentat joi, 18 iulie, în cadrul grupului de lucru MCV de pe lângă Consiliul UE, o prezentare orală privind progresele înregistrate de România şi Bulgaria în reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în ultimele şase luni.

Potrivit unor surse din cadrul grupului de lucru, atât Comisia Europeană, cât şi reprezentanţii statelor membre care au intervenit au evidenţiat progresele înregistrate de România în toate capitolele din cadrul MCV – stat de drept, reforma sistemului judiciar, responsabilizarea sistemului judiciar, eficienţa procesului judiciar şi combaterea corupţiei – şi şi-au exprimat speranţa continuării în acelaşi ritm şi direcţie pentru a consolida rezultatele obţinute şi a avea un raport pozitiv la sfârşitul anului.

Totodată, a fost evidenţiată atenţia care este acordată revizuirii Constituţiei şi a fost salutată implicarea Comisiei de la Veneţia în acest proces.

Progresele înregistrate de România dovedesc angajamentul ferm al guvernului de a continua reforma în justiţie şi de a îndeplini obiectivele din cadrul MCV, în strânsă cooperare cu Comisia Europeană şi statele membre, s-a mai apreciat în cadrul grupului de lucru, conform surselor citate.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata