Zlotea: Eugen Tomac a demisionat din PDL. A mulţumit pentru colaborare, dar nu şi-a motivat gestul

0

Eugen Tomac şi-a înaintat în scris, în cursul după-amiezii, demisia din partid, document în cuprinsul căruia a mulţumit colegilor şi conducerii formaţiunii pentru colaborarea avută, dar nu a menţionat niciun motiv al demersului său, a declarat vineri,  secretarul general adjunct al PDL, Marian Zlotea.

„Deputatul Eugen Tomac şi-a înregistrat astăzi (vineri -n.r.) în urmă cu puţin timp, la Cancelaria PDL, demisia din partid. În textul demisiei nu face referire la niciun fel de nemulţumire, niciun motiv pentru care ar pleca. Chiar mulţumeşte partidului şi colegilor că a fost susţinut şi ajutat”, a spus Marian Zlotea.

El şi-a exprimat regretul faţă de plecarea lui Eugen Tomac din partid.

„Îmi pare rău de plecarea lui Tomac din partid. Era un băiat extraordinar, de generaţia mea, dar dacă el vrea să facă politică în altă parte, este decizia lui. Mai ales că nu pleacă din alte motive şi chiar ne mulţumeşte pentru colaborarea avută”, a mai spus Marian Zlotea.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.