Cluj: Duşa – Avioanele F-16 vor veni în ţară, probabil, în 2015; e un efort serios al Guvernului şi al bugetului

0

Forţele Aeriene Române vor fi dotate până în anul 2015 cu 12 avioane de tip F-16, a reiterat ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, duminică, la „Ziua porţilor deschise” organizată de Flotila 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, cu prilejul Zilei Aviaţiei şi sărbătoririi centenarului Aeronauticii Militare.

„Ministerul Apărării Naţionale derulează două programe importante, primul privind realizarea capabilităţii militare de transport cargo şi militar şi celălalt privind aviaţia de vânătoare. Din acest an începe programul de modernizare al aviaţiei de vânătoare şi prevede dotarea flotilelor noastre cu avioane multirol F-16. Programul este unul complex şi vizează achiziţia de avioane şi modernizarea lor din punct de vedere mecanic. În acelaşi timp, vizează modernizarea infrastructurii din ţară, pentru a fi compatibilă cu avioanele F-16, precum şi achiziţia armamentului şi muniţiei pentru misiuni aeriene şi pregătirea personalului tehnic – piloţi, personalul de întreţinere”, a spus ministrul Apărării Naţionale.

El a evidenţiat că în prima etapă vor fi aduse în ţară cele 12 avioane F-16, urmând ca programul de înzestrare cu avioane multirol să continue.

„Este un efort serios al Guvernului României şi al bugetului pentru a asigura o asemenea capabilitate militară. Avioanele F-16 vor veni în ţară, probabil, în 2015. Chiar dacă le aducem astăzi, le ţinem pe aeroport, trebuie pregătiţi piloţii, iar pregătirea va avea loc în SUA, pe tipul de aparate pe care le achiziţionăm”, a spus Mircea Duşa, adăugând că informaţiile referitoare la costul celor 12 avioane, care vor fi cumpărate din Portugalia, sunt clasificate. În programul de transport cargo, Ministerul Apărării deţine cinci avioane de tip Spartan, cu care au fost îndeplinite misiuni umanitare.

„Urmează să mai vină două avioane, probabil până la sfârşitul acestui an, unul Medevac pentru misiuni sanitare şi unul echipat pentru stingerea incendiilor, care poate fi folosit la stingerea unor incendii de pădure”, a spus ministrul.

Comandantul Flotilei 71 Aeriene de la Câmpia Turzii, generalul Laurian Anastasof, a condus comisia Ministerului Apărării Naţionale care s-a deplasat în Portugalia pentru a inspecta aparatele de zbor F-16. Anastasof relata, la revenirea în ţară, că piloţii au fost mulţumiţi de avionul F-16, proiectat de General Dynamics şi îmbunăţăţit de Lockheed Martin pentru Forţele Aeriene Americane.

Referindu-se la momentul aniversar al Aeronauticii Militare, la care a participat împreună cu şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, ministrul Mircea Duşa a afirmat că „românii trebuie să fie mândri de ceea ce fac piloţii militari”.

„Spaţiul aerian al ţării este sigur”, a subliniat ministrul Apărării.

Sute de persoane au participat la „Ziua porţilor deschise” organizată de Flotila Aeriană din Câmpia Turzii. Programul de la unitatea militară a inclus exerciţii aeriene tactice demonstrative cu aeronave militare MiG-21 LanceR şi IAR-330, precum şi lansările unor grupuri de paraşutişti. Publicul a putut admira aeronavele staţionate la sol.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.