De ce a făcut justiţia rusă un pas înapoi în cazul Navalnîi?

0 12

Pe mulţi ‘i-a luat ameţeala’ atunci când, vineri, justiţia rusă a decis eliberarea din arest a liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi şi a fostului său partener de business Piotr Ofiţerov, chiar a doua zi după ce aceştia au fost declaraţi vinovaţi de furt din avutul statului şi trimişi, cu cătuşe la mâini, la închisoare. Prin urmare, ce s-a întâmplat?, se întreabă Los Angeles Times, preluat de Inopressa.ru.

Potrivit corespondentului la Moscova al publicaţiei menţionate, în acest sens există mai multe teorii. Jurnalistul citează opinia lui Nikolai Svanidze, moderator de televiziune şi membru al Consiliului prezidenţial pentru dezvoltarea societăţii civile şi drepturile omului. ‘Faptul că s-a ordonat eliberarea lui Navalnîi chiar de a doua zi poate însemna că puterea de la Kremlin a fost luată prin surprindere de reacţia rapidă şi total negativă din partea societăţii politice internaţionale şi de ecoul spontan şi în masă pe care l-a avut acest lucru în rândul a mii de tineri din Rusia’, explică Svanidze.

În opinia lui Svanidze, la Kremlin are loc, după toate probabilităţile, o adevărată luptă internă între două grupări diferite, în ceea ce priveşte linia care trebuie urmată la adresa lui Navalnîi şi a opoziţiei în general. ‘Sau poate că puterea de la Kremlin nu ştie ce să facă mai departe’, nu exclude Svanidze.

După părerea Liliei Şevţova, analist în cadrul Centrului Carnegie de la Moscova, Putin continuă să ‘tatoneze terenul’, pentru a afla care este ‘gradul de represalii care i se poate trece cu vederea’.

De asemenea, ‘într-un anumit moment, puterea de la Kremlin şi-a dat seama că s-ar putea folosi de Navalnîi pentru a crea aparenţa unor alegeri corecte pentru viitorul scrutin la primăria Moscovei şi să-l întemniţeze pe Navalnîi abia după ce acesta le va pierde’, consideră Şevţova.

Motivul oficial anunţat de justiţia rusă este acela că la emiterea sentinţei de joi nu s-a ţinut cont de faptul că Navalnîi este candidat la primăria Moscovei şi că acestuia ar trebui să i se permită să participe la campania electorală în răstimpul cât se va lua o decizie pe marginea cererii de apel.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a salutat decizia justiţiei. ‘Am făcut tot posibilul să înregistrăm candidatura lui Navalnîi, pentru ca moscoviţii să poată alege dintr-o listă lungă de candidaţi la primăria Moscovei’, le-a declarat Sobianin jurnaliştilor.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata