Marea Britanie: Zece lucruri care nu se ştiu poate despre bebeluşul regal

0

O avalanşă de informaţii a precedat venirea pe lume a bebeluşului regal, copilul prinţului William şi al lui Kate. AFP a selectat zece dintre cele mai interesante.

1. Genealogii spun că bebeluşul va fi înrudit de departe cu Dracula, prinţul din secolul al XV-lea care a servit de inspiraţie pentru celebrul vampir al lui Bram Stoker. Tot prin arborele genealogic, el ar fi legat şi de un sultan musulman, urmaş al profetului Mahomed.

2. Finlanda le-a oferit lui William şi Kate o ‘cutie pentru nou-născuţi’ pe care toate femeile însărcinate din această ţară nordică o primesc şi care cuprinde haine pentru bebeluş, adaptări de sutien pentru alăptare şi chiar prezervative.

3. Conform tradiţiei, la naşterile din familia regală asistă ministrul de interne. Din fericire pentru Kate, această măsură a fost abandonată în 1936.

4. Bebeluşul regal nu are neapărat nume de familie, dar, dacă William şi Kate se hotărăsc să îi dea unul, pot alege între Mounbatten-Windsor, Wales sau Cambridge.

5. Locuri celebre din lumea întreagă, cum ar fi cascada Niagara, turnul naţional din Toronto sau fântâna din Trafalgar Square din Londra vor fi luminate în roz sau bleu la naşterea bebeluşului, în funcţie de sex.

6. Ziariştilor care au stat trei săptămâni în faţa spitalului londonez unde va naşte Kate li s-a părut timpul foarte lung. Altfel au stat lucrurile în 1982, când s-a născut William. Mama lui, prinţesa Diana, l-a născut cu zece zile înaintea datei de 1 iulie, care fusese comunicată presei, luându-i pe toţi prin surprindere.

7. Se poate paria pe tot ce ţine de bebeluş, de la ziua de naştere, la culoarea părului şi, evident, sexul sau numele. Numele preferate la bursa pariurilor sunt Alexandra şi George. Unii ar putea însă da lovitura dacă William şi Kate aleg un nume ieşit din comun, ca Wayne, care are o cotă de 500 la 1.

8. Bebeluşul, chiar înainte să se nască, are pagina lui Wikipedia, intitulată ‘Copilul ducelui şi al ducesei de Cambridge’.

9. Fostul premier australian, Julia Gillard, a tricotat un cangur pentru copil.

10. Vedeta balonului rotund David Beckham le-a sugerat părinţilor să îşi boteze copilul, dacă este băiat, David, ca pe el.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.