Papa va merge la Aparecida, cel mai mare loc de pelerinaj catolic din Brazilia

0 11

Nossa Senhora Aparecida, unde va merge papa Francisc pe 24 iulie, este cel mai mare loc de pelerinaj din Brazilia, ţara cu cel mai mare număr de catolici din lume.

Potrivit site-ului Aparecida, este cel mai important sanctuar dedicat Fecioarei Maria, fiind situat între Rio de Janeiro şi Sao Paolo, în valea Paraiba. Conform tradiţiei catolice, în octombrie 1717, în această vale, trei pescari au prins în plasele de pescuit corpul şi capul unei statuete a Fecioarei, ‘Nossa Senhora da Conceiçao’, numită în popor Aparecida. Ea a fost proclamată ocrotitoare a Braziliei în 1930, iar în 1984 Aparecida a fost declarat sanctuar naţional.

Ziua Fecioarei Aparecida se sărbătoreşte pe 12 octombrie, dată care coincide cu cea a descoperirii Americii. În acea zi, sute de mii de credincioşi din toată Brazilia se îndreaptă spre sanctuar.

Până acum, doi papi au vizitat locul de pelerinaj: Ioan Paul al II-lea, în iulie 1980, când a sfinţit noua bazilică, şi Benedict al XVI-lea, în mai 2007, la Conferinţa generală a episcopatului latino-american şi din Caraibe. Printre participanţi s-a numărat atunci şi arhiepiscopul de Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio, papă din martie 2013.

Papa Francisc va veni la Aparecida pe 24 iulie, cu elicopterul, de la Rio.

La Aparecida au venit în 2011 peste 10 milioane de credincioşi şi peste 11 milioane în 2012. Clădirea principală, numită Noua Bazilică, are o capacitate de 30.000 de locuri, iar în întreaga incintă a sanctuarului ar avea loc circa 300.000 de persoane. Construcţia a început în 1955, la nouă ani de la punerea pietrei de temelie, pe locul pe care fusese construit, cu 200 de ani înainte, primul templu al Fecioarei Aparecida. La partea interioară a sanctuarului se lucrează încă, lucrările urmând să se finalizeze în 2017 pentru a celebra 300 de ani de la descoperirea statuetei.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata