Peşterile din Apuseni, din Ţara de Piatră, cele mai multe şi spectaculoase din România

0 18

Amatorii de explorări speologice au la dispoziţie pe raza judeţului Alba cea mai ramificată peşteră din Europa, cel mai mare şi adânc lac subteran din România, cel mai mare dom stalagmitic sau cel mai adânc sifon din ţara noastră, toate situate în Munţii Apuseni, despre care specialiştii susţin că ocupă primul loc pe continent ca relief carstic, motiv pentru care li se mai spune şi Ţara de Piatră.

Cuprinse în Parcul Naţional Apuseni, în Alba se află cel mai mare gheţar de peşteră, la Scărişoara, cea mai mare intrare de peşteră – Coiba Mare, cea mai ramificată peşteră – Hodobana, cel mai mare lac suteran – Peşterea de sub Zgurăşti.

În Alba se găseşte şi Huda lui Papară, cea mai lungă, mai denivelată, mai dificilă, având cea mai mare sală, cu cel mai lung curs subteran din ţară şi cea mai mare populaţie de lilieci din Europa.

Cel mai important obiectiv turistic speologic din Apuseni îl reprezintă complexul carstic „Peştera Gheţarul Scărişoara – Avenul din Şesuri – Avenul Pojarul Poliţiei- Izbucul Coteţul Dobreştilor”.

Cu o lungime de peste 5 kilometri, complexul include prima peşteră declarată „monument al naturii” în România, în anul 1938, Gheţarul de la Scărişoara.

Cel mai important obiectiv turistic natural din judeţul Alba, Gheţarul de la Scărişoara este vizitat anual de zeci de mii de turişti, români şi străini. Electrificată în urmă cu peste un deceniu, peştera beneficiază de anul trecut de iluminare cu leduri.

Primele menţionări despre Gheţarul Scărişoara ca obiectiv turistic au fost făcute în 1847 şi 1857, unde se arată echiparea cu scări de lemn a avenului de intrare în gheţar. Acest lucru dovedeşte că gheţarul era cunoscut şi explorat de moţi, care utilizau gheaţa şi apa din această zonă secetoasă cu mult timp înaintea primilor vizitatori.

Primele observaţii ştiinţifice în legătură cu această peşteră au fost publicate în 1861 de geologul Karl Peters. Prima hartă a peşterii a fost publicată de geograful Adolf Schmidl, în 1863. Primul studiu monografic a fost publicat în 1927 de Emil Racoviţă, cercetătorul român care a întemeiat, în 1907, biospeologia ca ştiinţă (studiul animalelor ce trăiesc în peşteră).

Peştera are trei intrări şi se află la o altitudine de 1.165 de metri faţă de nivelul mării. Are o lungime de peste 700 de metri şi o diferenţă de nivel de 105 metri.

Traseul turistic este format dintr-un aven (puţ vertical) adânc de peste 50 de metri şi un diametru de 50 de metri, echipat cu scări metalice. La baza acestei coborâri se află ”Sala Mare”, al cărei planşeu este ocupat de un bloc de gheaţă cu un volum de peste 100.000 de metri cubi, ce are o grosime maximă de 36 de metri, şi ale cărui straturi de la bază au între 2.000 şi 3.500 de ani vechime.

Parcursul turistic de pe blocul de gheaţă se face pe podeţe de lemn. Din capătul nord-vestic al „Sălii Mari”, de pe un balcon al Sălii ”Biserica”, se pot admira cele peste 100 de formaţiuni stalagmitice perene de gheaţă.

Din ”Sala Mare”, între blocul de gheaţă şi peretele de calcar, se formează deschideri verticale numite rimae, precum şi cele două rezervaţii ştiinţifice, ”Rezervaţia Mare” şi ”Rezervaţia Mică”, în care se poate intra numai pentru scopuri ştiinţifice, cu autorizaţie de la Institutul de Speologie ”Emil Racoviţă”.

Gheţarul de la Scărişoara adăposteşte cel mai mare depozit de gheaţă fosil din România, format în urmă cu peste trei milenii şi jumătate.
Blocul de gheaţă de la Scărişoara are, potrivit unor sondaje efectuate cu ajutorul unui radar pentru a se vedea care este structura gheţii în profunzime, grosimi între 11 şi 36 de metri.

În gheţar trăiesc lilieci, gândăcei de doi-trei milimetri, numiţi Pholeuon prozerpinae glaciale, iar din sedimentul ”Rezervaţiei Mari” a fost dezgropat un schelet de Rupicapra (strămoşul caprei).

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata