Peşterile mici din judeţul Cluj pot deveni atracţii turistice cu minimum de investiţii

0

În judeţul Cluj ar putea fi identificate cinci sau şase peşteri ce ar putea fi incluse în circuite turistice, după amenajările necesare, care să nu le pericliteze însă importanţa ştiinţifică, dar identificarea lor trebuie făcută de Institutul de Speologie, cluburile de profil şi responsabili ai Parcului Natural Apuseni, spune prof. univ. dr. Bogdan Onac, cercetător ştiinţific la Institutul de Speologie din Cluj-Napoca.

„Aceste peşteri trebuie să fie aproape de şosea. Pot deveni atracţii turistice cu minimum de investiţii. Cluburile de speologie au descoperit şi cartat multe peşteri. Institutul din Cluj-Napoca a cercetat ce resturi fosile şi ce minerale se află în interiorul lor. Şi în Peştera Mare, de 40 de kilometri, denumită şi Peştera Humpleu, din Valea Firei, din Baziul Superior al Someşului Cald, între Valea Firei şi Valea Ponorului, în primele săli de la intrare s-ar putea amenaja un circuit de vizitare de 800-900 de metri”, a explicat, pentru AGERPRES, cunoscutul profesor clujean.

El a subliniat că regimul peşterilor turistice prevede un circuit, cu intrare pe o parte şi ieşire pe alta. Şi în străinătate, peşterilor cu o singură intrare li s-a construit o ieşire de siguranţă, ca în caz de nevoie vizitatorii să poată fi evacuaţi uşor.

Majoritatea peşterilor din judeţul Cluj, la care mă gândesc acum, au nevoie de o a doua intrare. Dar trebuie să spun că acest lucru ar modifica substanţial condiţiile din interior. A doua uşa schimbă circuitul aerului în peşteră, ceea ce afectează populaţia de vieţuitoare şi precipitarea mineralelor, pentru că se schimbă temperatura şi umiditatea. Toată lumea ştie ce s-a întâmplat la Peştera Urşilor, unde construcţia celei de-a doua porţi a produs o schimbare evidentă în climatul interior. Apoi, când s-au montat uşi termopan, care se închid etanş, peştera nu a mai respirat, a apărut vegetaţie, licheni şi muşchi. Pe de altă parte, grupurile de turişti contribuie la creşterea cantităţii de bioxid de carbon în peşteră. Fără ventilaţie naturală, bioxidul de carbon se acumulează, se combină cu apa şi aerosolii din peşteră şi rezultă acid carbonic, care distruge formaţiunile. În timp, se observă aceste degradări ale formaţiunilor din peşteră”, a arătat profesorul Bogdan Onac.

În Munţii Apuseni sunt aproximativ 7.000 de peşteri de mărimi diferite, de la cinci metri la 50 de kilometri lungime, cea mai mare parte dintre ele deosebit spectaculoase la o mare distanţă de la intrare, ceea ce face aproape imposibilă amenajarea lor turistică. „Multe din peşterile mici au deja o destinaţie turistică. Altele ar putea fi vizitate, prin cluburile de speologie care gestionează anumite sectoare din Munţii Apuseni şi Parcul Natural Apuseni. Peştera „Poarta lui Ionele” (Alba) a fost amenajată de curând. Şi „Peştera cu cristale” din Mina Farcu, din Munţii Pădurea Craiului, lângă Roşia, descoperită în 1987, cu o lungime de 250 de metri, este amenajată foarte frumos. Peştera Meziad, foarte mare, a fost în bună măsură distrusă, de-a lungul timpului. După ce a fost luată în administrare de primărie, s-au efectuat amenajări binevenite, cu lumini, leduri, poteci marcate, pe o distanţă de un kilometru şi ceva”, spune universitarul clujean.

Zona Padiş, din inima Munţilor Apuseni şi Bihor, se pregăteşte să fie pusă în valoare din punct de vedere turistic, pentru că se reface drumul de la Pietroasa, pe lângă Peştera Urşilor. Urmează să se facă legătura cu Răchiţele, spre Huedin, a amintit profesorul Bogdan Onac, adăugând că aceste amenajări nu îl încântă, pentru că aduc cu sine suferinţe majore naturii: oamenii încă nu ştiu să facă turism în România, aprind „un foc pentru grătar şi mici” peste tot şi lasă în urma lor mormane de gunoaie. Omul poluează mediul prin comportamentul său necivilizat. În zona de munte nu există acum infrastructură – toalete şi parcări – iar dacă se va construi „va fi românească, cu ape menajere deversate peste tot unde nu trebuie”. Dacă apa menajeră pătrunde în subteran, în peşteri, se produc dezechilibre majore, iar vieţuitoarele minuscule din acvifere vor dispare. Americanii au avut soluţii ingenioase pentru accesul turiştilor în peşteri: cu ascensorul, până la locul vizitabil, apoi pe jos, pe un traseu limitat. În România, proiecte de acest gen, cu ascensoare, nu se pot realiza la ora actuală, investiţiile fiind considerabile.

Profesorul Bogdan Onac spune că în Munţii Apuseni terenul este accidentat şi nu se poate construi o şosea oriunde, pentru că se distrug şi pădurea, şi formaţiunile exocarstice. Construcţia unei şosele în Apuseni presupune şi efectuarea unor temeinice studii geotehnice, de stabilitate a terenului. Pe de altă parte, accesul pe drumurile forestiere, pentru sute sau mii de turişti pe an, nu este posibil atâta vreme cât nu există infrastructura necesară, cu parcări, apă potabilă şi toalete ecologice.

„Nu toate peşterile din România au bogăţia de formaţiuni din Peştera Urşilor, din judeţul Bihor. Peşteri mai mici pot fi interesante pentru turistul de rând, care se bucură de imaginea unui cavernament gigantic, stalactite şi stalacmite, despre care ghidul le spune imediat că seamănă cu un cap de balaur, sau cine ştie ce animal preistoric. Important este ca peşterile să fie aproape de o bază turistică. Peştera Meziad, de pildă, este aproape de un sat cu pensiuni turistice”, a arătat profesorul clujean.

El spune că, din păcate, românii nu mai merg în drumeţii, pe jos, ca altădată. În ţările din Occident, oamenii îşi pun rucsacul în spate şi pleacă la drum, pe munte, pe jos. În schimb, în România, posesorii de jeep-uri vor să ajungă până în gura peşterii, iar dacă s-ar putea, ar intra cu maşina şi în peşteră. Aşa se întâmplă, de pildă, la Peştera Scărişoara, din Ţara Moţilor, unde se văd parcate jeep-uri din toate judeţele, chiar la gura vestitului gheţar, unic ca dimensiuni în Europa.

În judeţul Cluj sunt multe peşteri cu rarităţi, cercetate de oameni de ştiinţă. În Cheile Turzii sunt peşteri cu resturi arheologice foarte valoroase. „Dar un turist nu va merge să vadă o peşteră de 200 de metri dacă nu mai există altceva în zonă sau dacă nu se află pe drumul său de vacanţă. Nu va merge 20 de kilometri pe un drum neasfaltat pentru o peşteră, chiar dacă ea este deosebit de frumoasă”, arată profesorul Bogdan Onac.

„Huda lui Papară” din Munţii Trascăului are, într-una din săli, una din cele mai mari colonii de lilieci din Europa. În peşteră s-a făcut o amenajare prin anii ’70 din secolul trecut, cu traverse, şine de cale ferată, cabluri, etc. La una din multele viituri, toate acestea au fost contorsionate sau dislocate. Au rămas bucăţi de metal peste tot, iar la o altă viitură şi ce mai era nedegradat a fost luat de ape. A rămas totul în paragină. După 1990 s-a încercat o amenajare cu fonduri Phare, dar fără un proiect profesionist”, a arătat specialistul de la Institutul de Speologie.

Din punctul său de vedere, sunt locuri la suprafaţă în România care le oferă turiştilor privelişti de neuitat.

„Sunt locuri spectaculoase, de pildă în judeţul Hunedoara. Colegii mei americani au fost cu totul cuceriţi de locurile superbe vizitate. Nu monumente sau muzee, ci locuri din natură, miraculoase. Nu se poate explica în niciun fel cum perle ale turismului naţional, precum celebrele Băi Herculane, sau staţiunea Borsec, au ajuns în cea mai tristă paragină. La Herculane se aşteaptă ca şi ceea ce a mai rămas din clădirile simbol ale staţiunii să se degradeze până când vor putea fi cumpărate la un preţ derizoriu de către cei ce le vizează. În schimb, am fost plăcut surprins de ceea ce s-a făcut la Salina Turda, o modernizare spectaculoasă, salutară, care atrage, indiscutabil, mii de turişti”, a punctat profesorul Bogdan Onac.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.