Philippe a devenit oficial regele belgienilor

0

Philippe a devenit duminică oficial noul rege al belgienilor, după ce a depus jurământul constituţional, în jurul orei locale 12.15, în faţa camerelor reunite în şedinţă solemnă ale Parlamentului federal al Belgiei.

Philippe, îmbrăcat într-o uniformă albastră a Forţelor aeriene, a fost invitat să depună jurământul de preşedintele Camerei reprezentanţilor, André Flahaut.

Jur să respect constituţia şi legile poporului belgian, să menţin independenţa şi integritatea ţării‘, a spus Philippe în franceză, flamandă şi germană, cele trei limbi oficiale ale ţării. Ulterior, noul rege Philippe I a susţinut primul său discurs, aşa-numitul ‘Discurs al tronului’, primit cu aplauze îndelungi de membrii camerelor reunite şi de numeroşii invitaţi. Alocuţiunea a fost scrisă de regele Philippe şi aprobată formal de premierul Elio Di Rupo, conform protocolului.

‘Îmi încep domnia cu voinţa de a mă pune în slujba tuturor belgienilor’, a spus Philippe I, devenit oficial rege al belgienilor la 53 de ani, promiţând să ‘intensifice dialogul cu cetăţenii’ şi să facă din diversitatea ţării un atu.

Printre invitaţii de la ceremonie s-au aflat preşedintele Comisiei Europene (CE), José Manuel Barroso, preşedinţi de partide, membri ai guvernului şi ai unor entităţi federale. De asemenea, s-au aflat la faţa locului fostul rege Albert al II-lea şi fosta regină Paola, cei patru copii ai regelui Philippe şi ai reginei Mathilde, printre care şi prinţesa moştenitoare Elisabeth, în vârstă de 12 ani.

Fostul rege Albert al II-lea a semnat actul de abdicare în Sala tronului de la Palatul regal în jurul orei 10.45, în cadrul unei ceremonii încărcate de emoţie. Philippe şi Mathilde au parcurs cele câteva sute de metri de la Palatul regal şi până la clădirea Parlamentului într-un Mercedes 600 decapotabil, cu numărul 1 pe plăcuţa de înmatriculare. Vizibil emoţionat, noul rege a salutat miile de persoane adunate în faţa Parlamentului sub un soare arzător.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.