Cascada Niagara, iluminată în albastru cu ocaza naşterii copilului regal

0

Simbol al ataşamentului Canadei faţă de coroană, cascada Niagara şi turnul CN din Toronto vor fi iluminate în albastru, în onoarea băieţelului născut de Catherine, soţia prinţului William, ducesă de Cambridge, la maternitatea St.Mary din Londra, relatează AFP.

Turnul CN, care domină capitala economică a Canadei cu o înălţime de 553 de metri, va fi iluminat în albastru ‘doar pentru această noapte’, după cum declarase pentru AFP un oficial canadian.

Cascada Niagara, cunoscută destinaţie turistică situată la frontiera dintre Statele Unite şi Canada, va fi de asemenea iluminată în culoarea menţionată, au relatat mass-media locale.

Al treilea în ordinea succesiunii la coroana britanică, ‘bebeluşul regal’ este ‘viitorul suveran al Canadei’, a afirmat, într-un comunicat, primul ministru Stephen Harper, făcând urări de ‘sănătate şi fericire tinerilor părinţi’.

Ţară din Commonwealth, Canada este o monarhie parlamentară, condusă în prezent de regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, fiind reprezentată la Ottawa de guvernatorul general David Johnston.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.