OMS: Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces

0

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în lume, având în vedere faptul că în 2011 au ucis peste 17 milioane de persoane, potrivit datelor publicate luni de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează EFE.

Dintre cele 17 milioane de decese cauzate de boli cardiovasculare, 7 milioane au fost provocate de ischemii, iar 6,2, de congestii cerebrale.

Bolile netransmisibile au cauzat două treimi din decesele înregistrate în lume în 2011, faţă de 60% cu un deceniu înainte. Dintre bolile netransmisibile, cele care au ucis cel mai mare număr de persoane au fost bolile cardiovasculare, cancerul, diabetul şi bolile pulmonare cronice.

Optzeci la sută din decesele provocate de boli netransmisibile se produc în ţările în curs de dezvoltare (26 din cele 36 de milioane de decese). Totuşi, în ţările bogate, 87 la sută din toate decesele au drept cauză o boală netransmisibilă. Un procentaj care se reduce la 81% în ţările cu venituri medii, la 56% în ţările cu venituri medii-scăzute şi la 36% în ţările sărace.

Consumul de tutun continuă să fie principala origine a bolilor netransmisibile. Se consideră că unul din zece adulţi din lume mor de boli legate de consumul de tutun.

Bolile cronice au provocat tot mai multe decese în ultimii ani.

Potrivit datelor furnizate de OMS, cancerul de plămâni a cauzat 1,5 milioane de decese (2,7% din decese) în 2011, în timp ce în anul 2000 a cauzat 1,2 milioane de decese (2,2%). Diabetul a cauzat 1,4 milioane de decese în 2011 (2,6%), faţă de un milion (1,9%) în anul 2000. Ischemiile, congestiile cerebrale, infecţiile respiratorii, afecţiunile pulmonare, diareea şi HIV-Sida au continuat să cauzeze cele mai multe decese în ultimul deceniu.

Tuberculoza, totuşi, nu mai figurează printre principalele zece cauze de deces, însă se menţine printre primele 15, ucigând peste un milion de persoane în 2011. În schimb, accidentele de trafic se numără printre principalele zece cauze, având în vedere că ucid zilnic câte 3.500 de persoane.

Global, în fiecare an mor aproximativ câte 54,5 milioane de persoane. Unul din cinci morţi sunt copii cu vârsta sub cinci ani.

Potrivit ultimelor date ale OMS, speranţa de viaţă medie mondială este de 70 de ani.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.