Voi lua o decizie cu privire la propunerea de numire a lui Silaghi ministru al Transporturilor pe 23 august, declară preşedintele Băsescu

1 17

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat luni că va lua o decizie definitivă cu privire la propunerea de numire a liberalului Ovidiu Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor pe data de 23 august.

„Iată care sunt elemente, în primul rând o chestiune de imagine a domnului Silaghi, în al doilea rând, o chestiune de responsabilitate pentru privatizare, care mă fac să continuu să reflectez la varianta Silaghi. Vă pot spune că, în mod legal, ministrul interimar al Transporturilor îşi termină mandatul pe 25 august, iar eu anunţ public că voi lua o decizie definitivă – n-am reuşit să schimb opţiunea celor doi (a premierului şi a preşedintelui Senatului cu privire la propunerea Silaghi pentru portofoliul Transporturilor – n .r) – cu privire la domnul Silaghi pe data de 23 august. Voi lua o decizie vineri, 23 august, dacă resping sau, cu toate argumentele pe care le-am adus, dacă accept desemnarea domnului Silaghi. Dar până atunci ar fi timpul să se semneze sau să se respingă desemnarea contractului de privatizare (a CFR Marfă – n.r.), şi n-aş vrea să-l văd pe Silaghi, chiar aşa cum e, că devine ţapul ispăşitor al unei operaţiuni de privatizare, eventual de tipul Oltchim”, a spus Băsescu, la Palatul Cotroceni.

El a afirmat că simte responsabilitatea desemnării noului ministru al Transporturilor într-un moment în care cea mai mare companie de transport marfă din România urmează să fie privatizată.

„Simt responsabilitatea numirii ministrului, care, repet, nu va semna contractul, dar va avea răspunderea politică pentru finalizarea procesului de privatizare. Trebuie să vă spun că argumentele pe care le-am făcut publice legate de semnele mele de întrebare cu privire la potenţialul financiar al câştigătorului de a finanţa modernizarea companiei CFR Marfă le-am ridicat şi în discuţia pe care am avut-o cu FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană. Poate şi Guvernul va trebui să discute mai mult cu Fondul legat de acest subiect. Repet, cheia rămâne dacă acel câştigător va putea să modernizeze CFR Marfă sau dacă nu cumva, pentru a-şi plăti datoriile, începe să taie cu zecile de mii de vagoane, să-şi achite din vânzarea fierului vechi datoriile la bănci. Repet, s-ar putea ca eu să greşesc, dar, fiind vorba de o companie atât de mare, aş vrea să fiu mai prudent şi mai puţin entuziast. Şi m-aş bucura mult ca premierul Ponta să aibă dreptate”, a conchis preşedintele Băsescu.

Întrebat dacă Silaghi mai poate face ceva pentru a-l convinge că este potrivit pentru funcţia de ministru al Transporturilor, Băsescu a răspuns că ştie şi el, „ca toţi românii şi ca toţi ziariştii”, controversele din jurul acestuia.

„Ştiu şi eu, ca toţi românii şi ca toţi ziariştii, controversele legate de numele domniei sale, ştiu şi eu că avem un MCV în decembrie şi ştiu şi eu ceea ce ştiţi toţi, că în mijlocul unui proces încheiat, care mai trebuie doar semnat şi plătit, arunci un ministru care să-şi asume răspunderea politică pentru acest proces de privatizare al CFR Marfă. Mi se pare incorect acest lucru şi, dacă ar fi fost o nominalizare în care să am foarte multă încredere, tot aş fi fost ezitant dacă să îl trimit la semnarea contractului sau să spun: ‘Stai, că avem un om care ştie foarte bine procesul şi l-a lăudat public’. Şi poate îl duce la bun sfârşit, dacă e bun, poate îl anulează, dacă nu e cum a spus, dacă nu e bun”, a mai spus Băsescu.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. MATEI spune

    Cei care iau deciziile- cheie în instituţie la această oră sunt locotenenţii lui Fenechiu: secretarul de stat Cristian Ghibu şi Sorin Trandafirescu, directorul general adjunct de la Proiecte Europene. Iar şefa Corpului de Control al Ministerului este Roxana Cozmanciuc, soţia deputatului PNL de Iaşi Mugur Cozmanciuc, aceştia fiind chiar finii lui Relu Fenechiu, Dorobantu Valentin de la CFR Calatori alt om de incredere al acestuia.
    Oare catre ce ne indreptam ? Continuam devalizarea ?
    Nu vreau sa cred ca dl. Ponta este partas la asa ceva !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata