Angela Merkel se declară împotriva oricăror majorări de taxe în Germania după alegeri

0 8

Cancelarul german Angela Merkel s-a declarat marţi împotriva oricărei majorări de taxe în cea mai mare economie din Europa în cazul în care va rămâne la conducerea guvernului şi după alegerile din septembrie, un indiciu clar privind tema pe care ar urma să insiste în campania electorală, comentează Reuters.

Merkel afirmase anterior că se opune oricăror majorări de taxe propuse de social-democraţii (SPD) din opoziţie, care vor ca personale cu venituri mari să plătească taxe mai mari, însă afirmaţiile sale ferme par să arate că se gândeşte la un proiect mai amplu privind sistemul fiscal.

(Pentru mulţi alegători, scrutinul are ca miză) ‘stabilitatea monedei euro, crearea de locuri de muncă – dacă este posibil, pentru toată lumea – o economie puternică pentru ţara noastră”, a spus Merkel într-un interviu pentru postul de televiziune al conservatorilor creştin-democraţi, din care face parte.

„Pentru aceste lucruri, ai nevoie de condiţii de încredere. Asta înseamnă că majorările de taxe, de orice fel, sunt greşite”, a declarat cancelarul.

Merkel, care a susţinut măsurile de austeritate în ţările din zona euro în timpul crizei datoriilor uniunii monetare, consideră că majorarea taxelor nu va duce neapărat la încasări mai mari la buget.

Deşi majoritatea sondajelor de opinie o dau drept câştigătoare a unui al treilea mandat la alegerile de la 22 septembrie, nu se ştie dacă Angela Merkel va putea să continue alianţa de centru-dreapta cu liberal-democraţii, care sunt susţinători ai unor taxe reduse. Ea ar putea fi nevoită să formeze o ‘mare coaliţie’ cu SPD, iar politica fiscală s-ar putea dovedi unul din cele mai dificile subiecte în cazul unor tratative între cele două partide.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata