CFR Cluj a primit peste 17 milioane de euro pentru participarea în sezonul trecut de Liga Campionilor; Steaua peste 4 milioane în Europa League

0

CFR Cluj a primit suma de 17.302.000 euro pentru participarea în sezonul 2012-2013 al Ligii Campionilor europeni la fotbal, potrivit raportului financiar dat publicităţii marţi de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA).

 CFR a evoluat în grupele Champions League şi a terminat pe locul al treilea (10 puncte), după Manchester United (35.555.00 euro) şi Galatasaray (24.782.000 euro), dar înaintea formaţiei portugheze Sporting Braga (11.181.000 euro).

Clujenii, care s-au calificat în şaisprezecimile de finală ale Europa League, au mai primit 284.149 euro pentru participarea în această competiţie, din care au fost eliminaţi în faza respectivă de Inter Milano.

Bayern Munchen, câştigătoarea Champions League, a fost recompensată cu 55.046.000 euro, dar, paradoxal, Juventus a primit cei mai mulţi bani, 65.315.000 euro, lucru datorat faptului că UEFA repartizează primele echipelor participante în funcţie de market pool-ul principalei competiţii continentale intercluburi.

Şahtior Doneţk, echipa antrenată de Mircea Lucescu, a încasat mai puţin decât CFR, 16.987.000 euro, în timp ce Dinamo Zagreb a primit cel mai puţin, 10.500.000 euro.
Totalul premiilor acordate de UEFA echipelor participante în Champions League, ediţia 2012-2013, a fost de 904,6 milioane euro.

Steaua Bucureşti a primit 4,3 milioane de euro din participarea în ediţia trecută a competiţiei de fotbal Europa League, potrivit raportului financiar dat publicităţii marţi de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA).

Steaua, care a ajuns în optimile de finală ale competiţiei, a încasat mai exact 4.366.707 euro de la UEFA. Deşi ”roş-albaştrii” au câştigat grupa din Europa League (11 puncte), VfB Stuttgart, formaţia de pe locul secund (8 p), a primit mai mult (diferenţă de pool market), 5.690.187 euro. Molde a încasat 2.451.983 euro, iar FC Copenhaga – 3.186.802 euro.

Chelsea, câştigătoarea trofeului, a fost recompensată cu 10.704.878 euro, dar londonezii au primit mai mult pentru participarea în grupele Champions League, 30.777.000 euro.

Totalul premiilor acordate de forul continental echipelor participante în stagiunea 2012-2013 a Europa League (cu începere din faza grupelor) s-a ridicat la 209 milioane euro.

Hapoel Kiryat Shmona FC a primit cel mai puţin, 1.550.131 euro, în condiţiile în care suma de 1,3 milioane a fost garantată echipelor care au luat parte la faza grupelor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.