Dronele au ucis 150 de civili în Pakistan între 2006 şi 2009, potrivit unui raport

0 11

Circa 150 de civili, mai mulţi decât au recunoscut SUA, au căzut victime bombardamentelor lansate cu ajutorul dronelor în Pakistan, între anii 2006 şi 2009, relevă un document al serviciilor de securitate pakistaneze prezentat de presa locală, transmite EFE.

Documentul, care a fost publicat integral de un centru de studii londonez, London Bureau of Investigative Journalism (LBIJ), analizează circa 80 de atacuri care au provocat circa 750 de morţi, din care circa o sută copii, potrivit serviciilor de securitate pakistaneze. LBIJ avertizează totuşi că datele sunt incomplete, întrucât nu sunt luate în calcul atacurile înregistrate în 2007 şi nici unele date referitoare la bombardamentele menţionate în raport.

Până în prezent, autorităţile americane au recunoscut existenţa a puţin peste cincizeci de victime civile, de la începerea utilizării dronelor ca parte a strategiei SUA, în 2004.

În februarie 2013, directorul CIA, John Brennan, a reafirmat în cadrul unor audieri parlamentare că numărul civililor morţi în operaţiunile lansate cu drone este mult mai mic decât se vehiculează.

Uciderea civililor reprezintă unul dintre aspectele cele mai sensibile ale strategiei americane de atacare a obiectivelor teroriste cu avioane fără pilot şi este de asemenea şi unul din principalele puncte de dezacord dintre Islamabad şi Washington.

În pofida criticilor exprimate public, se bănuieşte că autorităţile pakistaneze au acceptat în mod tacit folosirea ‘dronelor’, scrie EFE. Cu toate acestea, cabinetul condus de conservatorul Nawaz Sharif, ajuns în urmă cu o lună şi jumătate la putere, a adoptat un ton critic la adresa fostelor guverne şi şi-a exprimat în mai multe ocazii nemulţumirea în legătură cu folosirea dronelor.

În luna martie, ONU a publicat o serie de date oferite de administraţia din Pakistan raportorului special privind terorismul, Ben Emmerson, potrivit cărora din 2004, de la lansarea programului de folosire a dronelor, 330 de atacuri au provocat 2.200 de morţi şi 600 de răniţi.

Potrivit acestei versiuni a Islamabadului, cel puţin 400 dintre victime au fost civili, în timp ce alte 200 sunt numite ‘probabil necombatanţi’.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.