Fukushima: Decontaminarea regiunii ar putea costa până la 44 de miliarde de euro

0

Decontaminarea şi curăţarea regiunii din jurul centralei de la Fukushima ar putea costa până la 5.800 de miliarde de yeni (44 de miliarde de euro), potrivit unui studiu oficial, în timp ce o a treia emisie de vapori a fost detectată miercuri deasupra clădirii unui reactor, relatează AFP.

Potrivit Institutului naţional al ştiinţelor şi tehnologiilor industriale, operaţiunile de curăţare şi decontaminare ar urma să coste de cinci ori mai mult decât estimările iniţiale ale guvernului.

‘Sperăm că acest studiu va ajuta la stabilirea unor planuri de decontaminare a pădurilor şi regiunilor agricole şi va favoriza, în acelaşi timp, întoarcerea acasă a localnicilor’, a indicat institutul în raportul său, făcut public marţi.

Costul calculat de institut variază în funcţie de scenariile anticipate: unul dintre acestea prevede transportul şi stocarea solului contaminat în zone agricole, în timp ce un altul evocă o ipoteză conform căreia solul din zonele contaminate ar fi, pur şi simplu, returnat în locul de origine.

Raportul a fost publicat în contextul în care în fiecare zi apare o nouă veste rea cu privire la centrala de la Fukushima, iar operatorul său este criticat din ce în ce mai sever de autorităţile nipone, scrie agenţia de presă franceză.

Luni, Tokyo Electric Power (Tepco) a admis pentru prima dată, după ce afirmase contrariul, că apă contaminată acumulată la baza centralei nucleare s-a scurs în cele din urmă în Oceanul Pacific, la o săptămână după o alertă dată de autoritatea pentru siguranţă nucleară privind o posibilă scurgere.

Lentoarea cu care a fost recunoscută scurgerea este ‘extrem de regretabilă’, a afirmat marţi ministrul comerţului japonez, Toshimitsu Motegi, în timp ce secretarul general al guvenului, Yoshihide Suga, a estimat că acest gen de informaţie ar fi trebuit ‘dezvăluită rapid’.

Miercuri, Tepco a anunţat o nouă emisie de vapori deasupra clădirii reactorului 3 al centralei, a treia în decurs de o săptămână. Compania a indicat că măsurătorile efectuate nu au relevat nicio creştere a emanaţiilor radioactive, adăugând însă că nu cunoaşte încă originea vaporilor, una dintre ipoteze fiind că ar fi vorba de o evaporare a apei de ploaie acumulate.

Vinerea trecută, Tepco a recunoscut că peste 2.000 de muncitori de la centrală prezintă un risc crescut de cancer la tiroidă. Această cifră reprezintă 10% din numărul total de angajaţi care au fost expuşi la doze cumulate de radiaţii mai mari de 100 de milisieverţi.

Veştile proaste în serie survin după alegerile legislative parţiale pentru camera superioară a parlamentului, câştigate de Partidul Liberal Democrat (LDP, de dreapta) al primului ministrul Shinzo Abe, un susţinător al activităţilor nucleare. Înainte de aceste alegeri, toate partidele din opoziţie au făcut campanie împotriva energiei nucleare.

În prezent sunt oprite 48 din cele 50 de reactoare nucleare ale ţării, majoritatea din precauţie, după accidentul de la Fukushima.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.