Victor Ponta: Nu dăm afară zeci de mii de oameni, desfiinţăm cele 60.000 de posturi vacante

0 10

Premierul Victor Ponta a subliniat miercuri că Guvernul nu va da afară zeci de mii de angajaţi din sistemul bugetar, ci va desfiinţa cele 60.000 de posturi vacante, fără a fi afectate însă sistemul de sănătate şi educaţia.

„Vreau să vă rog pe toţi să comunicăm foarte clar, că am văzut că dăm afară zeci de mii de oameni astăzi. Nu dăm afară zeci de mii de oameni. Desfiinţăm cele 60.000 de posturi vacante, care însemnau în general mai multe posturi de conducere. Nu ne atingem nici măcar de posturile vacante din sănătate şi educaţie, aşa cum am spus, însă în acest fel trecem la regula unu la unu. Dacă vor pleca până la finalul anului cei 2.800 din aparatul central, din toate ministerele, Secretariatul General al Guvernului, cred că e un lucru bun – sau cel puţin pentru un politician de dreapta e un lucru bun. Noi, cei de stânga, nu suntem foarte fericiţi că mai restructurăm aparatul public, dar cine e de dreapta aici în Guvern, liberalii, domnul Vosganian, căruia îi urăm la mulţi ani pentru mâine, cred că e fericit că avem un aparat central mai suplu şi care cheltuie mai puţin”, a afirmat primul-ministru, la începutul şedinţei de guvern.

Aproximativ 2.800 de oameni vor pleca din aparatul administrativ în perioada următoare, a declarat pe 9 iulie premierul Victor Ponta.

„O să plece vreo 2.800 de oameni în perioada imediat următoare, pe baza ordonanţei pe care am adoptat-o deja, cea cu desfiinţarea posturilor vacante şi cu anumite restructurări în autorităţile centrale”, a spus primul-ministru la RTV, întrebat dacă în perioada următoare vor avea loc disponibilizări în aparatul administrativ central sau local.

Victor Ponta a anunţat pe 26 iunie că aproximativ 60.000 de posturi vacante din sistemul bugetar vor fi desfiinţate, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern, măsura nefiind valabilă pentru sănătate şi educaţie.

„Astăzi avem o ordonanţă de urgenţă iniţiată de ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, dar discutată cu toată lumea, privind o reformă a aparatului administrativ central. Vor fi desfiinţate aproape 60.000 de posturi vacante, posturi fie neocupate, fie nebugetate, păstrate în general în diverse structuri pe acel principiu unu la şapte şi pentru păstrarea – nu mă ascund să spun – a funcţiilor de conducere care aveau nevoie să aibă în spate un număr de posturi, chiar şi vacante. Vreau să precizez de la început că vorbim despre eficientizarea – este un prim pas, vor urma şi altele – aparatului administrativ, în primul rând central”, a spus primul-ministru.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata