A doua sesiune a bacalaureatului va fi organizată în liceele cu rezultate foarte bune

0 9

Cea de-a doua sesiunea a examenului de bacalaureat se va susţine în liceele cu rezultate foarte bune obţinute de-a lungul timpului, a declarat joi  inspectorul general al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Constantin Trăistaru.

Astfel, absolvenţii de liceu din Bucureşti care s-au înscris pentru a doua sesiune a bacalaureatului vor susţine examenul în colegii naţionale precum „Sfântul Sava”, „Gheorghe Lazăr”, „Mihai Viteazul”, „Tudor Vianu”, „Gheorghe Şincai”.

„Este o noutate în ideea că aceste centre din colegiile naţionale au devenit centre de examen. Pentru sesiunea a doua s-au stabilit centrele de examen. Noi, în urma evenimentelor neplăcute pe care le-am avut în prima sesiune, am considerat că este bine să reintroducem ca centre de examen aceste colegii naţionale care se disting prin rezultate şi în acelaşi timp prin seriozitate. Am mutat o mare parte din liceele tehnologice să susţină examenul de bacalaureat în aceste centre – Sfântul Sava, Gheorghe Lazăr, Mihai Viteazul, Tudor Vianu, Gheorghe Şincai”, a spus Trăistaru.

El a precizat că această măsură de stabilire a centrelor de examen şi de evaluare face parte din atribuţiile IŞMB.

„Măsura este valabilă pentru sesiunea a doua de bacalaureat. În prima sesiune de la anul nu avem cum să punem absolvenţii să susţină bacalaureatul numai în aceste centre, pentru că în Bucureşti sunt zeci de mii de absolvenţi”, a precizat inspectorul general.

Potrivit calendarului examenului de bacalaureat, în zilele de 19 şi 20 august vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală a limbii române iar între 19 şi 21 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.

În zilele de 20 şi 21 august se vor desfăşura evaluările competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională iar pe 22 şi 23 august – cele ale competenţelor digitale.

Prima probă scrisă – cea la limba şi literatura română – va avea loc în 26 august, fiind urmată de proba scrisă la limba şi literatura română pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, în 27 august.

Proba obligatorie a profilului se va susţine în 28 august iar cea la alegere a profilului şi specializării – în 30 august.

Afişarea rezultatelor va avea loc pe 2 septembrie, până la ora 12,00, iar depunerea contestaţiilor, în aceeaşi zi, până la ora 16,00.

Contestaţiile vor fi rezolvate în zilele de 3 şi 4 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să se facă pe 5 septembrie.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata