Finalizarea privatizării Romtelecom, reluată; MSI va selecta un consultant specializat

0

Guvernul a adoptat miercuri o Hotărâre care prevede reluarea finalizării procesului de privatizare a Romtelecom prin vânzarea pachetului minoritar de acţiuni pe care statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI), le deţine în companie.

 Aceste acţiuni au o valoare nominală de 10 lei fiecare, echivalentul sumei de 146,461 milioane lei, reprezentând în total 45,99% din capitalul social al Romtelecom, informează MSI.

Hotărârea prevede selectarea de către Ministerul pentru Societatea Informaţională, în condiţiile legii, a unui consultant specializat, bancă de investiţii sau consorţiu format dintr-o bancă de investiţii şi consultant juridic, care să aibă capacitatea de a presta şi servicii de investiţii financiare pe piaţa de capital în vederea finalizării privatizării companiei Romtelecom.

Atribuţiile consultantului vor consta în acordarea de asistenţă specializată, inclusiv juridică, pe tot parcursul procesului de privatizare, elaborarea tuturor documentelor şi efectuarea tuturor proceselor a căror necesitate apare pe parcursul procesului de privatizare, inclusiv cele care au menirea de a optimiza procesul de privatizare (divizări, fuziuni, conversie etc.), elaborarea strategiei de privatizare şi propunerea metodei de privatizare. Cheltuielile de privatizare constând în plata consultantului, pregătirea şi realizarea privatizării etc. urmează să fie suportate de la bugetul de stat, în funcţie de sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului pentru Societatea Informaţională.

În vederea organizării procesului de selecţie, a evaluării ofertelor consultanţilor şi a selectării consultantului, ministerul va constitui o comisie având un secretariat tehnic, a cărei structură, componenţă, atribuţii şi drepturi, mod de lucru se vor stabili prin ordin de ministru.

Toate cheltuielile legate de remunerarea comisiei de evaluare şi selectare a consultantului pentru întreaga activitate desfăşurată vor fi suportate de către MSI, în limitele sumelor aprobate cu această destinaţie în cadrul bugetului MSI, la finalizarea procesului de vânzare a acţiunilor Romtelecom, din sumele încasate din vânzarea acestora.

Finalizarea procesului de privatizare este considerată oportună în contextul economic actual şi al profitabilităţii companiei care, în anul 2012, a înregistrat un profit de 312,634 milioane lei la o cifră de afaceri de 2,729 miliarde lei. Totodată, prin acordurile stand-by de tip preventiv încheiate cu FMI, privatizarea intră în categoria măsurilor elaborate prin reformele structurale menite să asigure creşterea economică, considerându-se că o încredere sporită în rândul investitorilor, cuplată cu privatizările planificate în cadrul programului, vor aduce noi investiţii străine directe (ISD) şi intrări de capital bancar.

‘Este a treia oară când statul demarează procesul de finalizare a privatizării Romtelecom, însă, de data aceasta o vom duce la bun sfârşit, într-un mod profesionist şi transparent şi ne vom focaliza pe obţinerea celor mai bune rezultate. Credem că vânzarea de acţiuni şi ieşirea statului român din acţionariat, având în vedere că investitorul privat deţine majoritatea acţiunilor, este varianta viabilă, din toate punctele de vedere. În acest moment, opţiunea noastră principală de privatizare este cea legată de listarea acţiunilor la bursa din Bucureşti. Consultantul selectat ne va ajuta, însă, să identificăm metoda optimă de finalizare a privatizării Romtelecom, care să permită maximizarea profitului pentru statul român’, a declarat Dan Nica, ministrul pentru Societatea Informaţională.

Acţiunea de finalizare a procesului de privatizare a Romtelecom a demarat iniţial în anul 2005. În anul 2008, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a reluat acţiunile de finalizare a privatizării Romtelecom, după publicarea H.G. 201/2008 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 727 din 14 iulie 2005 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării Societăţii Comerciale ‘Romtelecom’ S.A., dar acestea nu au avansat.

Situaţia financiară a Romtelecom în ultimii 3 ani relevă faptul că în anul 2010 s-a înregistrat o pierdere de 232,024 milioane lei, la o cifră de afaceri de 3,028 miliarde lei , în anul 2011 pierderea se ridică la 884,642 milioane lei, pentru o cifră de afaceri de 2,803 miliarde lei, în timp ce în anul 2012 s-a înregistrat un profit de 312,634 milioane lei, la o cifră de afaceri de 2,729 miliarde lei.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.