Guvernul spaniol anunţă trei zile de doliu în memoria victimelor accidentului din Galicia

0 7

Guvernul spaniol urmează să decreteze trei zile de doliu oficial, în memoria victimelor tragicului accident feroviar petrecut în Galicia, în urma căruia au murit 78 de persoane, iar alte 95 au rămas internate în spital, dintre care 36 cu diagnostic grav.

Anunţul a fost făcut de şeful executivului spaniol în capitala Galiciei, în declaraţia în care a precizat, de asemenea, că speră stabilirea „cu cea mai mare repeziciune şi cu diagnosticul pe deplin corect” a cauzelor accidentului de tren.

„Ca originar din Santiago, credeţi-mă că este cea mai tristă zi a apostolului din viaţa mea”, a spus Rajoy, cu referire la faptul că 25 iulie este ziua sfântului Iacob, apostolul lui Iisus însărcinat cu răspândirea credinţei, şi patron al Spaniei.

În comunitatea autonomă spaniolă Galicia au fost decretate tot joi şapte zile de doliu, iar executivul regional al Comunităţii autonome spaniole Madrid a decis de asemenea anunţarea a trei zile de doliu, în memoria celor 78 de victime ale accidentului feroviar petrecut miercuri, 24 iulie, în Santiago de Compostela.

Trenul care a deraiat, probabil din cauza depăşirii limitei de viteză la luarea unei curbe, în apropierea capitalei Galiciei, efectua, cu 218 pasageri la bord, o călătorie pe traseul Madrid-Ferrol /Galicia/.

Echipele de urgenţă au anunţat joi, la ora locală 12,45, că au încheiat căutările victimelor la locul accidentului.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata