Japonia: Un val de căldură a ucis deja peste 60 de persoane numai la Tokyo

0 7

Căldura sufocantă care a pus stăpânire pe o mare parte a Japoniei începând cu 6 iulie a omorât deja cel puţin 62 de persoane numai la Tokyo şi a trimis în spital mii de persoane cărora li s-a făcut rău, potrivit unor informaţii preluate de France Presse din presa locală.

De circa douăzeci de zile, temperatura depăşeşte frecvent 30 până la 35 de grade Celsius la umbră în numeroase zone din estul, centrul şi vestul arhipelagului.

În total, în cursul primelor trei săptămâni din iulie, aproape 20.000 de persoane au avut nevoie de spitalizare în ţară din cauza valului de căldură, fie că a fost vorba de grupuri întregi de şcolari sau, mai adesea, de persoane în vârstă. Această cifră este de două ori mai mare decât cea de anul trecut, din aceeaşi perioadă.

Majoritatea victimelor decedate aveau peste 65 de ani. Acestea au fost găsite fără suflare în casele, grădinile sau serele lor.

Cu toate că autorităţile recomandă economisirea electricităţii din cauza unui deficit de producţie legat de întreruperea reactoarelor nucleare, ele îi invită totuşi pe oameni să folosească aparatele de aer condiţionat /prezente în majoritatea căminelor/, în lipsa cărora temperatura din casele mai puţin aerisite riscă să devină insuportabilă.

În context, echipe de voluntari au mers în vizită la persoane vârstnice pentru a le îndemna să bea apă cu regularitate şi a le învăţa să programeze corect aparatul de aer condiţionat, dar aceste iniţiative rămân insuficiente, la fel cum este cazul şi cu recomandările de prudenţă lansate de media, notează AFP.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata